Accident mortal produs aseară în Petrova

Aseară, la ora 20.20, poliția a fost sesizată că pe D.N.18, în localitatea Petrova, s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane.
Verificările efectuate de polițiști au relevat că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Un tânăr de 25 de ani, din Petrova, în timp ce se deplasa cu autoturismul dinspre Pasul Hera spre localitatea de domiciliu, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă prin stânga, s-a lovit de capătul unui podeț iar apoi s-a răsturnat pe plafon.
În urma impactului, o tânără de 20 de ani, pasageră pe locul din dreapta față a autoturismului, a decedat. Corpul tinerei a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.
În momentul producerii accidentului conducătorul autoturismului nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole