Ajuns la limita răbdării, un tânăr profesor băimărean își strigă disperarea și nemulțumirile printr-un memoriu dur

Mă gândisem să încep acest articol prezentând câteva aspecte concrete legate de situația actuală din învățământul românesc. Poate că așa ar fi fost bine, poate că nu… și-am ajuns la concluzia că totuși nu are rost, nu acum și nu aici. De ce? Fiindcă oricum mai toată lumea știe, mai mult sau mai puțin, dar totuși știe cam cu ce probleme grave se confruntă cei din sistemul de învățământ. Mai toată lumea știe ce (nu) face mizerabila clasă pseudo-politică, de 26 de ani încoace, pentru învățământul românesc, se știe prea bine în ce condiții dificile își desfășoară activitatea majoritatea cadrelor didactice, se știe bine că foarte mulți directori de școli și licee ajung în această funcție de conducere, din păcate, pe cu totul alte ”criterii” decât competență, profesionalism, experiență, corectitudine (asta ca să dau doar un singur exemplu concret), se cam știe ce se întâmplă la nivelul inspectoratelor școlare județene, în special sub aspectul coloraturii politice ș.a.m.d. În aceeași ordine de idei, aici, în cazul de față, e vorba în principiu numai despre învățământul primar și liceal, tocmai în contextul în care esența acestui material este de fapt memoriul unui profesor băimărean ajuns într-o situație realmente disperată. Iată, prin urmare, de ce nu ar fi avut rost să fac eu, ca ziarist, o introducere cu tot felul de alte date și informații, aici fiind vorba de un caz concret, respectiv de un material în care băimăreanul Septimiu Vancea își expune tot necazul. O situație aproape dramatică, în care de altfel au ajuns și alte cadre didactice – acesta fiind încă un motiv pentru care am decis să publicăm integral acest memoriu al disperării. Fiindcă asta este. Un memoriu pe care semnatarul îl va depune inclusiv la IȘJ Maramureș, cel puțin așa ne-a declarat, mai ales că marea nemulțumire a omului este legată în primul rând de așa-numitele examene anuale de titularizare. Așadar, indiferent că rândurile celui în cauză vor fi numite ”scrisoare deschisă” sau memoriu ori pur și simplu un strigăt public al deznădejdii și furiei ”didactice”, publicăm materialul primit și vom urmări cu mare atenție tot ceea ce va urma. (Peter-Vasile CZOMPA)

 

 

memoriu-prof-vancea-s-pag-4-cu-semnatura vancea-septimiu-2memoriu-prof-vancea-s-pag-1

”MEMORIU
Către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice
În atenția Domnului Ministru Mircea Dumitru

Stimate Domnule Ministru

Mă numesc VANCEA SEPTIMIU ANDREI, am absolvit cursurile Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, în anul 2001, la zi, 4 ani, facultatea de Biologie și Geologie, cu specializarea Geologie-Geografie.
După terminarea facultății, am participat imediat la concursul național de titularizare pentru ocuparea postului de profesor la disciplina geografie, unde, după examen, am obținut media 6,40, fiindcă așa era atunci, se putea obține titularizarea în mediul rural cu media sub 7. Neștiind pe atunci ce vremuri sumbre vor veni pentru învățământ, din păcate nu am dat curs acelei oportunități. Ce e drept, salariul de profesor debutant era mic pe vremea aceea, cum de altfel este și acum, adică la limita subzistenței, și nu îmi puteam permite nici măcar un trai decent la Săpânța (Maramureș), unde era postul în cauză. Prin urmare, am renunțat și am acceptat compromisul de a rămâne suplinitor în oraș, în Baia Mare, unde de altfel trăiesc și acum, deci aici domiciliez.

Din 2001 până acum, în 2016, am participat în fiecare an la concursul național pentru ocuparea posturilor vacante în învățământ, care se organizează anual; cu excepția anului 2010, când, din motive obiective, nu am participat.
Prin prezentul memoriu, doresc să dezaprob cu fermitate faptul că Ministerul pe care acum îl conduceți ca demnitar al Cabinetului Cioloș, nu a făcut absolut nimic să remedieze situația jalnică în care se găsește sistemul de învățământ românesc. Se organizează an după an acest concurs național de titularizare, pe care eu însumi îl consider inept din toate punctele de vedere. De ce este inept? Pentru că pur și simplu este foarte prost gândit, tot, din temelie!

Aș dori acum să vă și argumentez cele spuse, prin câteva disfuncționalități ale concursului în sine, aspecte pe care eu le consider mai mult decât relevante:
a) Programa pentru concurs este foarte stufoasă, cuprinzând atât foarte multă materie, aferentă disciplinei, în cazul meu geografie, cât și foarte multă metodică (astea toate necesare spre învățare, an după an!!!).
b) Oboseala intelectuală, deci psihică, corelată cu cea fizică, fiind absolut aberant să înveți aceeași materie, an după an, chiar dacă anumite chestiuni rămân întipărite în memorie.
c) Organizarea concursului național de titularizare, fără a se ține cont că nu existau sau nu există posturi titularizabile (acest lucru se întâmplă an după an, indiferent de disciplina la care se susține proba de concurs).
d) În urma concursului național de titularizare, la care profesorii și implicit și eu depunem un efort substanțial în procesul de învățare, luam mai apoi note mari, ca acum în cazul meu, iată, am obținut nota 8,61, adică 8,15 la proba scrisă și 10 la inspecția specială efectuată la clasă, în vederea participării apoi la proba scrisă, totuși să rămânem până la urmă fără un loc de muncă (un loc cât de cât onorabil, mai ales având în vedere media pe care am obținut-o anul acesta la examen)!!!
În contextul menționat, aș dori să știu de ce atunci când atât dumneavoastră, cât și alți demnitari ai Cabinetului Cioloș, sunt invitați în ”prime time” la show-uri televizate, totuși desconsideră și eludează adevărul, nespunând lucrurilor pe nume?! De ce nu aduceți în prim-plan starea jalnică în care se află învățământul românesc, de ce nu explicați clar populației că profesorii merg an după an la concurs, că unii chiar iau note mari, dar posturi sunt extrem de puține – de exemplu. maxim un post la geografie, însă și acela într-o zonă foarte îndepărtată?! De ce profesorii, și mă includ și eu aici, luăm note mari, dar mai apoi nu avem un loc de munca?! Să vă spun câte ore am eu acum, cu media 8,61 luată în acest an la titularizare? Patru (4) ore, doar atât a reușit inspectoratul județean să îmi rezolve, nefiind alte ore în Baia Mare (sau poate că mai sunt, dar atunci sunt ținute într-un foarte mare secret, așa să fie oare?).

A început noul an școlar, 2016-2017, iar eu nu am normă întreagă, culmea, cu medie de titular! Mai sunt și alții (și nu probabil, ci sigur, în situația disperată în care mă aflu eu acum, mulți alții pe care Ministerul pe care îl conduceți i-a lăsat de izbeliște, din păcate, neoferindu-le măcar un post cât de cât rezonabil).
Posturile pe care dumneavoastră, ca minister, le oferiți profesorilor, sunt doar pentru un singur an, fiind posturi pentru suplinire, după care, aceiași profesori sunt obligați de situație să învețe din nou aceeași materie, să își distrugă an după an neuronii… Și pentru ce, ca să ce?
Eu, în ultimii șapte ani, am obținut patru (4) medii titularizabile, zic titularizabile, că de fapt nici măcar nu sunt posturi titularizabile la geografie. Am luat 8,20 în 2009, 8 în 2011, 7,90 în 2013 (când examenul la geografie s-a axat doar pe metodică), iar acum, în 2016, nota 8,61, adică 8,15 la proba scrisă, după cum am specificat anterior și 10 la inspecția specială la clasă. Așadar, aș dori să știu până unde și până când mai continuă ABSURDUL și ABJECȚIA, dar și înjosirile în sistemul ăsta de învățământ?! Eu acum am rămas practic fără loc de muncă (am doar cele patru ore, din cauza abjecțiilor unui sistem bolnav, care nu se mai vindecă sub nicio formă, care supurează și face ”puroi” aproape peste tot).
Nici dumneavoastră, ca Ministru al unui cabinet de ”tehnocrați”, dar nici miniștrii cabinetelor anterioare – vezi Ponta, Boc, Tăriceanu, Năstase, Ciorbea sau Văcăroiu ori mai știu eu cine – nu au făcut mai nimic pentru stabilizarea, revitalizarea, updatarea și măcar aducerea pe linia de plutire a unui domeniu într-atât de sensibil cum este cel al Educației Naționale! Toți s-au spălat pe mâini, precum Pilat din Pont, și, de aceea, învățământul a ajuns acum în starea de cancer metastazant. Mie, acum, cine ce îmi oferă ca loc de muncă stabil? Eu, cu media asta bună, în loc să fiu acum în mijlocul elevilor, cum ar fi de altfel normal, îmi tot caut loc de muncă și trebuie să depun cv-uri peste cv-uri în toate părțile… E jenantă, nedreptă, abjectă și frustrantă toată situația în sine! Dumneavoastră, cât și predecesorii dvs., oare cunoașteți termenul de EMPATIE? Puneți-vă în situația mea, să vedeți cum e, concret, ca la începutul unui an școlar să trebuiască să îți cauți ca disperatul un loc de muncă, și asta numai și numai din cauza incompetenței celor care ar trebui sa guverneze cum trebuie țara asta, dar nu o fac!

Eu sunt cap de familie, am o mamă bolnavă de diabet de tip 1, cu 3 doze de insulină pe zi, și o soră care, deși are masterat de nota 10 în Arte, nici ea nu își găsește un loc de muncă rezonabil, conform pregătirii ei, oricât ar căuta… Eu aduc bani în casă, banii cei mai mulți și îmi susțin cum și cât pot familia, din greu, iar guvernul dumneavoastră de ”tehnocrați” își bate pur și simplu joc de mine, de familia mea, precum și de atâția alți profesori care se află și ei în situația dramatică în care eu mă găsesc acum. Ce loc de muncă oferiți profesorilor care participă an de an la titularizare, ba și iau note mari? De ce nu măriți numărul de ore la discipline precum geografia, la câte 3-4 pe săptămână, la clasa a 8-a cu 2 ore câte sunt în prezent și încă una la Curriculum extins pentru clasele a 5-a, a 6-a și a 7-a, și să le reduceți un pic, de exemplu, poate pe cele de română și de matematică de la 6 ore la limba română, la 4 ore, iar la matematică undeva poate la 5 ore pe săptămână?!
În felul acesta s-ar creea catedre, aș avea și eu un post titularizabil, cu nota mare pe care am obținut-o. Și alți profesori la fel.
Dumneavoastră chiar nu realizați ce deservicii se aduc geografiei (cel puțin în cazul meu), cât și altor discipline colaterale – nu mai are rost să le numesc acum, prin faptul că nu sunt ore sau, mai bine zis, nu creeați ore?!
Mulți vin și spun, da, CDS (curriculum-ul la nivel de școală), cât și CDL (curriculum-ul de dezvoltare locală), ar trebui să se implice în creearea de clase și implicit număr de ore la fiecare disciplină în parte… Da, teoretic așa e, însă deciziile Dumneavoastră, în calitate de miniștri, le luați în adunările legislative pe care le tot țineți în Parlamentul României. Și, dacă acolo nu se propune un proiect normativ, prin care să se stipuleze că ar fi nevoie de mai multe ore la geografie, unde altundeva se va propune vreodată acest lucru? Dumneavoastră, ca și ministru, sunteți direct răspunzător (și totuși nu atât dumneavoastră, cât în special predecesorii dumneavoastră sunt cei incriminați) pentru situația deplorabilă în care s-a ajuns cu profesorii deznădăjduiți din România.
Acum, spre exemplu, eu ce fac? Ce-aș mai putea face? Cu mine cum rămâne, voi primi un post titularizabil undeva cu media mea mare, zic eu, pe care am obținut-o pe drept anul acesta? Am fost deja și la inspectorat, am discutat cu cei de acolo, însă nu știe nimeni nimic despre fondul de ore, despre ce se va întâmpla. Până atunci, numai și numai promisiuni. Mie, în curând, mi se vor termina banii pentru traiul zilnic, Domnule Ministru, însă pe dumneavoastră și pe cei din Cabinetul Cioloș, că dumneavoastră sunteți la putere acum, oarecum prin decizia nelegitimă a străzii, pare că nu vă interesează deloc acest aspect atât de grav și important!

La câte concursuri de titularizare (pe care nicidecum nu doriți să le scoateți, având în vedere situația realmente jalnică în care se află fondul de ore pentru catedrele profesorilor) va mai trebui să tot particip?! Câte note mari va mai trebui să iau ca să mă pot totuși titulariza până la urmă? Și mai ales când, dacă nu acum, la cei 38 de ani ai mei… poate la 50 sau aproape de pensie?!?

Vă mai pot oferi încă un exemplu și după aceea voi încheia, urmând să aflu concluzia la cele scrise de mine cât de curând, sper acest lucru, oricare ar fi concluzia, eu măcar am curajul răspunderii. Acum iată exemplul:
În acest an, a fost oferită spre concurs o catedră de geografie, la un liceu vocațional, particular, din Baia Mare, aparținând cultului penticostal. La ședințele publice de repartizare, la care am tot participat în această vară, după concurs, postul figura în aplicația www.titularizare.edu.ro, cu codul aferent postului. Postul avea 14 ore. Dar, după ce l-am sunat pe directorul liceului, undeva într-o ședință din august, nu mai rețin exact, postul a fost trunchiat, orele revenind tocmai unei pensionare (!!!), iar restul unei alte profesoare. E drept, fiind liceu particular, și mai ales aparținând unui cult, ei spun că au dreptul să dea cui doresc ei, avizul… În ședințele publice, eu așa știu că, cu nota obținută de mine în acest an, am dreptul să iau ore înaintea celor cu medii mai mici decât mine, cu atât mai mult în fața pensionarilor, zic eu, cu tot respectul pentru toți pensionarii. Mă întreb până unde se mai poate merge, oare, cu abjecția, și câte nedreptăți va mai trebui să le suport ca profesor în sistemul de învățământ românesc… Câte nedreptăți și până când?
În speranța că aceste rânduri vor fi totuși citite cu atenție de cei în cauză (din București și din Baia Mare) și poate se va găsi o rezolvare corectă a problemei pe care o am cu postul, vă doresc tuturor un sincer: DOAMNE AJUTĂ!!!

Profesor Andrei Septimiu VANCEA                              BAIA MARE, 26 septembrie 2016 ”

Recomandari

6 comentarii la „Ajuns la limita răbdării, un tânăr profesor băimărean își strigă disperarea și nemulțumirile printr-un memoriu dur”

  1. Doar atat vreau sa zic….la clasa a V a sunt 5 ore de limba si literatura romana, la clasele VI – VIII sunt doar 4 ore! La matematica sunt doar 4 ore pe saptamana la fiecare clasa! De unde ati scos dumneavoastra 6 sau mai multe ore? IAr legat de post….atunci cand nu doriti sa faceti sacrificii, pierdeti! Sunt profesori care fac naveta 20, 50, 100 km pe zi, Merg la tara pentru a preda….pentru a se titulariza! Daca ati refuzat un astfel de post….ghinion!

    Răspunde
  2. Cam multe greseli gramaticale (VEZI conjugarea verbului „a crea”) pentru un profesor de „elita” care isi doreste un post bun la oras dupa 4 note titularizabile in doar 15 ani…cativa anisori 🙂

    Răspunde
    • Nu cred ca are vreo relevanta comentariul dvs Dna sau domnisoara Dana.Domnul are dreptate in tot ceea ce sustine,fiind profesor de geografie are o exprimare destul de concisa si intrata in normele gramaticale.Probabil sunteti din randul celor care nu au trait dezamagirea si frustrarea ca dupa ani de studiu si suficiente examene de titularizare sa nu poti obtine un post cu catedra completa si un salariu cat de cat onorabil.Este singurul sistem in care nu se schimba nimic de ani de zile.Felicitari,domnule profesor pentru curajul dumneavoastra.

      Răspunde
  3. Din cauza unui sistem jegos am pierdut un profesor care a stiut cu adevărat cum sa invete un elev fara sa-l plictiseasca .Un profesor cu care puteam avea o discuție ca si cu un prieten. Genul de persoana care , dupa plecarea sa lasa o amintire frumoasa si foarte mult respect ! Va sustin domn profesor si sper sa va revăd in fata clasei mele ! Poate daca nu ar exista atatia profesori „comunisti” si ar exista mai multi cu mintea mai deschisa ex- Vancea Andrei . Repet poate ( sigur ) ! Am învața si noi cu mai mare drag . Al dumneavoastră elev Adelin Oros ! :)) :*

    Răspunde

Lasă un comentariu

Alte Articole