Amenzi în valoare de peste 76 000 aplicate de poliţiştii maramureșeni, într-o singură zi

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat şi ieri pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul comerţului. Amenzile aplicate într-o singură zi pentru neregulile constatate au depăşit suma de 76 000 de lei.

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au intensificat în această perioadă controalele la societăţi comerciale şi persoane fizice care desfăşoară
activităţi de comerţ, astfel încât populaţia să fie protejată împotriva unor activităţi ilicite. În cursul zilei de ieri poliţiştii au verificat 25 de societăţi comerciale şi persoane fizice, urmărind descoperirea şi combaterea comerţului cu mărfuri contrafăcute, produse alimentare, legume fructe, alcool şi ţigări precum şi jucării şi obiecte ornamentale pentru sărbătorile de iarnă.
În urma verificărilor efectuate au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 76 000 de lei.
De asemenea, au fost indisponibilizate în vederea confiscării mai multe kg de carne ce urma a fi comercializată ilegal precum şi 665 de lei în numerar.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole