Armonii de primăvară, la Vişeu de Sus

La sfârşitul acestei săptămână are loc, la Vişeu de Sus, pentru a 35-a oară, festivalul de literatură şi folclor „Armonii de primăvară”. Anul acesta, organizatorii anunţă o ediţie specială, cu multe noutăţi.

Mâine, în 25 mai, are loc festivitatea de premiere a participanţilor la Concursul Naţional de Literatură, premierea volumelor publicate în intervalul de la ediţia precedentă şi până acum şi premierea participanţilor la secţiunea debut în manuscris. Ca noutate, anul acesta se va organiza o secţiune de creaţie literară destinată elevilor şi studenţilor înzestraţi cu talent scriitoricesc. În program urmează o dezbatere pe teme literare cu invitaţi poeţi, scriitori, critici literari, dar şi redactori şefi ai celor mai mari reviste de cultură din ţară.
În a doua parte a festivalului se va derula un spectacol folcloric, ce va începe la ora 17.00, pe scena de pe platorul Casei de Cultură, cu interpreţi din şapte judeţe ale ţării. Seara, iubitorii muzicii folk se vor putea delecta cu un spectacol de gen.

Duminică, în 26 mai, de la ora 13.00 se desfăşoară parada portului popular, după care urmează un program de gală.
Tot ca noutate, în cadrul festivalului este organizat un târg al meşterilor populari, care se va desfăşura pe aleea centrală a oraşului.
Organziatorii festivalului sunt Consiliul Local şi Primăria Vişeu de Sus, Centrul Cultural Social din loclaitate, Cenaclul Literar Andrei Mureşanu, Asociaţia , Ghertruda Zsegora Art, Despărţământul Vişeu –Iza al Astrei.
Din program, puteţi urmări astăzi, în 25 mai ora 11.00 – Sala Mare de şedinţe a Primăriei, Festivitatea de premiere a concursului de literatură- Dezbatere literară – Ora 13.00 – Biblioteca orăşeneacă – expoziţia de pictură Expo Vişeu; Ora 17.00 – Spectacol folcloric – scena de pe platoul Casei de Cultură; Ora 21.00 – Spectacol de muzică folk. Duminică, 26 mai, Ora 13.00 – Parada portului popular; Ora 14.30 – Spectacol de gală – scena de pe platoul Casei de Cultură

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole