Au furat un autoturism şi s-au plimbat cu el prin oraşul Cavnic

Vineri, 25 iulie, la ora 09.00, la sediul Poliţiei Oraşului Cavnic s-a prezentat un bărbat din localitate care a reclamat că i-a fost furat autoturismul. El a declarat că, în noaptea de 24/25 iulie a.c., autori necunoscuţi i-au furat maşina din faţa blocului în care locuieşte.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat patru bănuiţi de comiterea faptei, trei minori de 14, 15 şi 17 ani şi un tânăr de 19 ani, toţi din Cavnic. Aceştia au condus pe rând autoturismul pe mai multe străzi din oraş după care l-au abandonat pe strada Baia Sprie.
Cercetările continuă cu cei patru tineri în stare de libertate.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole