Ești aici: Acasă » Articole scrise de Redactia Transilvania TV

PROCESUL PENAL ”CHERECHEȘ” – Declarație stupefiantă a jurnalistului Claudiu Florescu, ca martor, la termenul din 24 octombrie 2018. Au fost și câteva momente de nervozitate, cu reacții dure (partea a doua)

    Continuăm, iată, publicarea dezbaterilor de la termenul din 24 octombrie 2018, de la Tribunalul Cluj, termen la care a fost audiat jurnalistul băimărean Claudiu Florescu, în calitate de martor. Și-am spus că publicăm dezbaterile, deci aproape tot ceea ce s-a discutat public, pentru că nu vă prezentăm doar declarația și răspunsurile date de martor, ci și aproape toate întrebările puse de instanță, de pro ...

Mai departe

PROCESUL PENAL ”CHERECHEȘ” – Declarație stupefiantă a jurnalistului Claudiu Florescu, în calitate de martor, la termenul din 24 octombrie 2018 (prima parte)

             Așadar, iată-ne și-n 2019, iar la Tribunalul Cluj continuă procesul penal în care este judecat inculpatul Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare. Vă reamintim că el este acuzat de luare de mită (în formă continuată – acuzația procurorilor DNA), până acum au fost 25 de termene, iar următoarea înfățișare va fi pe 16 ianuarie a.c. Nu o să intrăm aici în alte detalii privind derularea c ...

Mai departe

”Totul este un fals grosolan comis de către procurori!” – scria fostul judecător Zvara, mai demult, într-o ”Scrisoare deschisă” extrem de dură (partea a doua)

          După ce de curând am publicat prima parte a interviului cu fostul judecător băimărean Vasile Zvara (vezi articolul publicat în 22 decembrie 2018), am luat decizia ca în partea a doua – înainte de a continua cu interviul ca atare - să public încă o dată o așa-numită ”Scrisoare deschisă” a fostului magistrat. De fapt, este vorba despre un material pe care, nota bene, l-am primit prin 2005 sau 2006 ș ...

Mai departe

Gata cu 2018… dar, în 2019, să nu uitați ce-a fost anul trecut! LA MULȚI ANI!

EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA   Cred că editorialul ăsta este cel mai scurt și mai ”nepritocit” dintre editorialele mele din ultimii câțiva ani… și încă zâmbesc, scriind primele rânduri, întrebându-mă: de fapt, ce vrei să le mai spui oamenilor, acum, chiar la final de an? Păi iată cam ce vreau să vă transmit, stimați cititori, așa, chiar tuturor cititorilor mei, fie ei cititori fideli sau ocazionali, ...

Mai departe

EXCLUSIVITATE – Fostul judecător Vasile Zvara, condamnat în 2011 la patru ani închisoare (cu suspendare), a acceptat să continue cu dezvăluirile! (prima parte)

În urmă cu un an, am publicat un editorial cu titlul ”După 17 ani de <exil, injustiție și umilință>, fostul judecător băimărean Vasile Zvara s-a hotărât să spună pe șleau tot ce până acum n-a putut”. Acolo am punctat cum s-au derulat lucrurile începând din anul 2000 – când a fost deschis dosarul penal ”Zvara” - până la finele anului 2017, când fostul magistrat a putut în sfărșit să facă declarații; și ...

Mai departe

Straiele din bătrâni au readus atmosfera colindelor de altă dată în Preluca Nouă (VIDEO)

Cioareci, gube, cușme și catrințe. Sunt doar câteva dintre podoabele portului popular autentic ce a putut fi văzut în acest sfârșit de săptămână la Preluca Nouă, din comuna Copalnic Mănăștur. Zeci de tineri au colindat în biserica ortodoxă din sat, îmbrăcați ca pe vremurile bunicilor, într-un concert organizat de către Parohie și Asociația ”Casa Maramureșeană”. Hainele moderne au pălit în fața celor făcute ...

Mai departe

ADVERTORIAL: Dabo Doner deschide al doilea Fast-Food sănătos în Baia Mare (VIDEO)

Fără conservanți, fără aditivi alimentari  și fosfați, cu legume proaspete de grădină și o carne curată ! Așa se recomandă produsele celui mai nou Fast Food, deschis ieri la Baia Mare în incinta Value Center. Dacă produsele Fast Food au început să fie asimilate tot mai des cu ideea de ceva toxic, ceva nesănătos, Dabo Doner demonstrează tocmai contrariul. Pe lângă savoarea și gustul deosebit al preparatelor, ...

Mai departe

În procesul penal ”DINCULESCU/VAIDA”, care se apropie de final, surprizele se țin lanț (partea I)

La Tribunalul Maramureș este pe rol, din februarie 2017, procesul penal în care sunt judecați inculpații Mircea Dinculescu, fost arhitect-șef în Primăria Baia Mare, și Florinel Vaida, om de afaceri. Clujeanul Dinculescu este acuzat de luare de mită, iar băimăreanul Vaida, de dare de mită. Așadar, cauza este pe rol de aproape doi ani, până acum au fost 19 termene de judecată, iar următoarea înfățișare este s ...

Mai departe

Băimăreni la Tribunalul Suceava. Familiile Bondar și Negruț se judecă de patru ani în Suceava, iar recursul abia acum începe. Asta și pentru că instanța Judecătoriei Suceava a avut nevoie de 15 luni să trimită părților sentința cu motivarea aferentă!

Procesul despre care vă relatez aici a început, de fapt, în primăvara anului 2013, la Judecătoria Baia Mare. Un proces civil ”simplu și normal”, însă asta doar în aparență; pentru că, iată, după aproape șase ani de la primul termen de judecată pe fondul cauzei, abia în 18 octombrie 2018 va fi primul termen în recurs, la Tribunalul Suceava. Adică, foarte pe scurt și pe înțelesul tuturor, proces început în Ba ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus