Ești aici: Acasă » Articole scrise de Redactia Maramures (Page 6)

Vizibilitate redusă de ceață pe Dealul Hera și Pasul Prislop

Vremea a fost închisă az, cu cer mai mult noros. Pe arii extinse au căzut precipitații mixte, sub formă de ploaie sau burniță. La munte a nins. Vântul a suflat moderat, dar a prezentat intensificări în zona de munte înaltă de până la 90 km/h. Izolat la munte și în zonele joase a fost semnalată ceață. Temperaturile înregistrate au avut valori cuprinse între 1 grad Celsius și 3 grade Celsius. Stratul de zăpad ...

Mai departe

Metodă nouă de furt din autoturism, aplicată de hoții din Baia Mare

Ieri după-amiază, în jurul orei 17.40, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la comiterea unui furt din auto. Victima a declarat că în timp ce se deplasa singură cu autoturismul, dinspre parcarea unui centru comercial de pe strada Grănicerilor, în momentul în care a ajuns pe strada Mărăşti a auzit în partea din faţă a autoturismului nişte zgomote. ...

Mai departe

Controale în cluburi și baruri efectuate de ISU Maramureș

În vederea reducerii posibilităților de producere a unor evenimente care afectează siguranța cetățenilor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus unităților subordonate intensificarea acțiunilor menite să asigure un nivel ridicat de protecție la nivelul comunităților. Astfel, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Maramureș au derulat, în intervalul 03.11-30.11.2017, 26 de acțiuni de veri ...

Mai departe

Un tânăr din Bistra și-a pierdut libertatea după ce a condus având permisul anulat

Poliţiştii din Leordina au identificat şi încarcerat un tânăr din Bistra, condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate. Ieri, 05 decembrie a.c., poliţiştii Secţiei4 Poliţie Rurală Leordina au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de instanţă. Aceştia au identificat şi încarcerat un tânăr de 27 de ani, din comuna Bistra, pe numele căruia Judecătoria Vişeu de Sus a e ...

Mai departe

Jandarmii au ajutat un șofer bucureștean, înzăpezit între localităţile Strâmbu Băiuţ şi Cavnic

În ziua de 5 decembrie a.c., în jurul orei 20:15 militarii din cadrul Postului Montan de Jandarmi Cavnic au fost solicitaţi prin serviciul unic de urgenţe „112”, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 49 de ani din localitatea Bucureşti, s-ar afla cu autoturismul înzăpezit undeva între localităţile Strâmbu Băiuţ şi Cavnic, într-o zonă fără semnal pe telefonul mobil. Jandarmii s-au ...

Mai departe

Prinşi de poliţiştii din Bogdan Vodă, la scurt timp după ce au furat motorină dintr-un TIR

Azi-noapte, la ora 01.25, poliţiştii Secţiei2 Bogdan Vodă au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că mai multe persoane încearcă să sustragă motorină dintr-un tir parcat pe marginea drumului, pe raza localităţii Rozavlea. Deplasaţi de urgenţă la faţa locului, poliţiştii au observat un autoturism care a demarat în trombă iar lângă tir au găsit o canistră. Poliţiştii au pornit de îndată în căutar ...

Mai departe

Tânăr beat, amendat de jandarmi pentru că a făcut scandal la secţia UPU a Spitalului Judeţean din Baia Mare

Duminică, 3 decembrie a.c., în jurul orei 08.30 în incinta secţiei U.P.U. a Spitalului Judeţean din Baia Mare, un tânăr de 23 de ani din Baia Mare, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a adresat injurii personalului medical. Jandarmii care au fost solicitaţi să intervină au aplicat acestui tânăr o sancţiune contravenţională cu amendă. ...

Mai departe

Vizibilitate redusă pe DN 18, în Pasul Prislop

Vremea a fost în general închisă, fiind semnalate precipitații predominant sub formă de ninsoare la nivelul județului nostru. La munte a nins, iar vântul a prezentat intensificări de până la 90 km/h. La munte și local în zona joasă a fost semnalată ceață. Temperatura maximă înregistrată a avut valoarea de 2 grade Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmației, Ocna Șugatag și Târgu Lăpuș. Stratul de zăpadă măsura ...

Mai departe

Bărbat beat, salvat de jandarmii montani și salvamontiștii din Borșa

În ziua de 2 decembrie a.c.,în jurul orei 13.00, angajații Postului de jandarmi montan Borşa au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe traseul Complex Turistic Borşa-Cascada Cailor, un bărbat are nevoie de ajutor. Jandarmii s-au deplasat în acea zonă, întâlnindu-se pe traseu cu membrii Salvamont Borşa care se îndreptau spre acelaşi loc. Ajunşi în acea zonă, la aproximativ 500 metri de Cascada Cailor, au o ...

Mai departe

Ziua Națională a României, marcată la IPJ Maramureș

Împlinirea a 99 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri a fost marcată astăzi la sediul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş, în cadrul unei şedinţe festive condusă de şeful inspectoratului, comisar şef de poliţie Ionel Todoran. Momentul aniversar a debutat cu intonarea imnului de stat al României. Pentru a evoca toate momentele care au dus la împlinirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, a fost p ...

Mai departe

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus