Autoturism indisponibilizat şi 8000 pachete cu ţigări de contrabandă confiscate în Berbești

Ieri, 05 octombrie, în contextul derulării activităţilor dispuse în cadrul planului de acţiune elaborat în scopul intensificării acţiunilor de prevenire şi combatere a contrabandei cu tutun şi produse din tutun la nivelul frontierei de stat şi pe întreg teritoriul naţional, poliţiştii maramureşeni au întreprins activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea faptelor de contrabandă respectiv depistarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care deţin, transportă şi comercializează ţigări de contrabandă.
Astfel, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice împreună cu cei din cadrul Secţiei 5 Ocna Şugatag, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş, au depistat pe raza localităţii Berbeşti un autoturism abandonat, în care se aflau 8000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, netimbrate
în România. Întreaga cantitate de ţigări dar şi autovehiculul utilizat pentru transportul ţigărilor au fost indisponibilizate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă iar poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate la activitatea infracţională şi tragerii acestora la răspundere, dosarul aflându-se în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole