Baia Mare: Expoziție „Suba Zoltán – omul din spatele aparatului de fotografiat”

Consiliul Judeţean Maramureş şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a organizat azi deschiderea expoziţiei „Suba Zoltán – omul din spatele aparatului de fotografiat”.
Suba Zoltán (1911-2009) a fost unul dintre cei mai importanţi fotografi ai oraşului Baia Mare. A lucrat în atelierul fotografului băimărean Huszthy Matyás în perioada 1925-1929, după care s-a perfecționat în tehnica portretului la Târgu Mureş, unde a lucrat în atelierul lui Horváth Victor, fotograf al Curţii Regale. De asemenea, şi-a continuat studiile la Miercurea Ciuc şi Budapesta, ia în toamna anului 1937, Suba Zoltán şi-a deschis primul atelier fotografic în Centrul Vechi. Între anii 1953 şi 1977 şi-a continuat activitatea în atelierul deschis în propria sa locuinţă, în cadrul Cooperativei Gutinul şi în cadrul Institutului Pedagogic.

În prima parte a activităţii sale a realizat fotografii-portret, fotografii de nuntă, fotografii de familie, peisaje din natură şi imagini cu oraşul vechi. După anul 1944, a realizat fotografii-reportaj la diferite evenimente istorice şi politice (1 mai, 23 august), culturale şi sportive, dar şi fotografii pentru obţinerea buletinelor, a carnetelor de membri PCR şi pentru ziarul „Pentru Socialism”.
Suba Zoltán a fost primul fotograf din Baia Mare care a realizat „manual” fotografii color, dând viaţă fotografiilor alb-negru cu ajutorul pensulei şi a trei culori fundamentale: roşu, galben şi albastru. Martoră a pasiunii şi a muncii sale de o viaţă este o impresionantă colecţie de aparate şi accesorii foto, dar şi un număr impresionant de negative pe sticlă (peste 11.000 de bucăţi) şi celuloid.

În cadrul expoziţiei „Suba Zoltán – omul din spatele aparatului de fotografiat” a fost reconstituit un atelier fotografic (specific primelor decenii ale secolului al XX-lea) şi un laborator de prelucrare şi de transpunere a clişeelor pe hârtie fotografică. Cadrul expoziţional este completat de aparate de fotografiat şi clişee pe sticlă din colecţia muzeală (o parte provenite din colecţia Suba Zoltán), dar şi de documente de arhivă, albume de familie, aparate de fotografiat şi alte obiecte sau accesorii folosite în „camera obscură” din colecţia Suba Zoltán, puse la dispoziţie în scopul valorificării culturale de către doamna Suba Agneta, fiica fotografului băimărean.

Expoziţia poate fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş (Baia Mare, str. Monetăriei, nr. 1-3), până la sfârşitul lunii martie 2017.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole