BAIA SPRIE: Coafuri şi tunsori alese la Căminul de Pensionari

Coafeze, manichiuriste şi pedichiuriste au ajuns la Căminul de Pensionari
Asistaţii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Baia Sprie au fost pregătiţi şi aranjaţi de un grup de coafeze, manichiuriste şi pedichiuriste de la Liceul Ucecom „Spiru Haret” Baia Mare, director Cristina Panti;.

Astfel, femeile asistate au fost răsfăţate, fiind tunse, aranjate, vopsite, unora li s-a pus permanent, apoi li s-a făcut manichiura şi pedichiura. Bărbaţii au intrat şi ei în atenţia celor 15 coafeze, manichiuriste sau pedichiuriste. Ei au foat aranjaţi, tunşi etc. „Ne-am gândit de mult să facem astfel de acţiuni, iar acum a venit acest moment.

Am dorit să facem un act de caritate pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru, mai cu seamă că ne apropiem de sfintele sărbători de iarnă şi le prinde bine să fie cu toţii mai aranjaţi. În plus, cursantele noastre, pot aplica în practică ceea ce au învăţat la partea teoretică În cadrul cursurilor. vom încerca pe viitor să venim mai des, chiar şi lunar dacă suntem solicitate”, spune Cerasela Pozan, maistru instructor coafură – frizerie.

Această unitate aparţine de fosta Cooperaţie şi organizează cursuri de calificare în 30 de domenii printre care se află coafura, manichiura şi pedichiura, cu un număr de 40 de cursanţi. Asistaţii s-au bucurat de prezenţa cursanţilor `în mijlocul lor pentru că după ce i-au aranjat s-au văzut mai frumoşi şi mai tineri cu mulţi ani. „M-am bucurat că au venit la noi şi ne-au făcut frumoase.

Eu obişnuiesc să mă aranjez şi să-mi vopsesc părul, însă trebuie să scot mulţi bani din buzunar şi îmi este foarte greu. Am fost la coafor în Baia Mare şi în Baia Sprie, însă de fiecare dată am aşteptat la rând ore în şir. La vârsta mea suport din ce în ce mai greu astfel de deplasări, însă îmi place să fiu pedantă. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în această activitate şi ne-au adus încă o bucurie în sufletele noastre atât de întristate de multe ori”, spune Ileana Roşu, fostă soţie de primar în tinereţe.

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole