Băimărean reţinut de poliţişti, după ce a tâlhărit o femeie pe stradă

Ieri, 06 octombrie, poliţiştii au identificat şi reţinut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie. El va fi prezentat Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă.

La ora 12.05, o băimăreancă a sesizat poliţia că a fost victima unei tâlhării. Ea a declarat că, în jurul orei 10.00, în timp ce mergea pe bulevardul Independenţei din municipiul Baia Mare, a fost deposedată prin violenţă de poşetă. Valoarea prejudiciului cauzat a fost stabilit la suma de 7 000 de lei.
La câteva ore de la sesizare, în urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat un tânăr, bănuit de comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat parţial şi restituit părţii vătămate.
Tânărul, de 19 ani, domiciliat în oraşul Dragomireşti, a fost reţinut de poliţişti pe o perioadă de 24 de ore. El va fi prezentat Judecătoriei Baia Mare, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţişti cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole