Bărbat beat, salvat de jandarmii montani și salvamontiștii din Borșa

În ziua de 2 decembrie a.c.,în jurul orei 13.00, angajații Postului de jandarmi montan Borşa au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe traseul Complex Turistic Borşa-Cascada Cailor, un bărbat are nevoie de ajutor. Jandarmii s-au deplasat în acea zonă, întâlnindu-se pe traseu cu membrii Salvamont Borşa care se îndreptau spre acelaşi loc. Ajunşi în acea zonă, la aproximativ 500 metri de Cascada Cailor, au observat un bărbat care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a temperaturii scăzute, precum şi a faptului că persoana nu era echipată corespunzător, exista riscul ca sănătatea să-i fie pusă în pericol astfel că, jandarmii împreună cu membrii salvamont au transportat persoana la Staţia Teleferic de unde a fost preluată de către un echipaj de pe ambulanţă.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole