BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică montară la 5,25%

În şedinţa din 7 ianuarie 2013, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, printre altele, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an;
Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul banca, menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

„BNR va monitoriza atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.

Analiza celor mai recente evoluţii ale indicatorilor macroeconomici relevă întreruperea tendinţei ascendente a ratei anuale a inflaţiei, precum şi o redresare lentă a economiei româneşti pe fundalul recesiunii din economiile zonei euro.

Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 4,56 la sută în luna noiembrie 2012 faţă de vârful anului trecut de 5,33 la sută consemnat în luna septembrie, confirmând astfel disiparea treptată a efectului inflaţionist al unor factori pe partea ofertei. Rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustată1 a rămas la nivelul de 3,3 la sută în luna noiembrie 2012.

Dinamica modestă a producţiei industriale şi a comerţului cu amănuntul, precum şi prelungirea recesiunii economice în zona euro, de natură să exercite efecte adverse asupra exporturilor româneşti, sugerează persistenţa deficitului de cerere agregată.

În acelaşi timp, similar evoluţiilor din majoritatea economiilor statelor membre ale Uniunii Europene, creditul acordat sectorului privat înregistrează o încetinire. Componentele sale relevă evoluţii divergente, creditul în valută consemnând o reducere a dinamicii sale”, au anunţat oficialii BNR România.

Politica monetară a rămas prudentă, urmărind ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste şi conservarea perspectivelor de revenire a ratei anuale a inflaţiei în apropierea ţintei pe termen mediu.

Controlul ferm al lichidităţii exercitat de BNR în perioada recentă, coroborat cu respectarea parametrilor fiscal-bugetari asumaţi, finalizarea procesului electoral şi formarea noului guvern au contribuit la îmbunătăţirea percepţiei de risc suveran a investitorilor ceea ce s-a reflectat favorabil în atenuarea presiunilor asupra cursului de schimb şi dobânzilor interbancare.

Perspectivele rămân favorabile revenirii ratei anuale a inflaţiei în interiorul intervalului-ţintă până la finele anului curent, dar se menţin riscurile şi incertitudinile legate de evoluţiile mediului extern, ale fluxurilor de capital, ale preţurilor administrate, precum şi ale unor preţuri volatile.

În aceste condiţii, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Aceste decizii vizează reluarea şi consolidarea procesului de dezinflaţie, a cărui perspectivă este în continuare marcată de riscuri şi incertitudini legate de evoluţiile pe plan intern, inclusiv de persistenţa unor rigidităţi structurale în economia românească, dar şi de procesul de redresare a economiei zonei euro şi a celei la nivel mondial.

Păstrarea conduitei prudente a politicii monetare, inclusiv prin calibrarea optimă a instrumentelor de care dispune banca centrală, este esenţială pentru atingerea obiectivelor pe termen mediu privind stabilitatea preţurilor şi cea financiară, ca fundamente ale unei creşteri economice sustenabile.

Ambele procese vor contribui la asigurarea condiţiilor necesare reducerii durabile a costului creditului în lei, stimularea economisirii în monedă naţională şi la asigurarea sustenabilităţii deficitului extern prin limitarea dependenţei de finanţările externe.

CA al BNR reiterează că BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare.

Potrivit calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 5 februarie 2013, când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole