Calitatea apei potabile inca ridica probleme la nivel de judet

Toti ce care au luat astazi, 31 august, parte la întâlnirea pe tema calităţii apei potabile distribuite în sistem centralizat au aflat ca legislaţia europeană obligă efectuarea periodică a analizei calităţii apei potabile distribuite în sistem centralizat. In cadrul intalnirii de astazi subprefectul Gyöngyike Böndi a precizat că periodic sunt efectuate analize, în cadrul monitorizării de audit, de către instituţia autorizată, respectiv Direcţia de Sănătate Publică a calităţii apei potabile distribuite populaţiei.

Directorul executiv adjunct al DSP Maramureş, Carmen Sima, a menţionat că este vorba de o directivă a Comisiei Europene de monitorizare a calităţii apei furnizată, indiferent de sursă, iar anual din 2007 sunt întocmite rapoarte de către Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

„Direcţia de Sănătate Publică a evaluat activitatea desfăşurată, în semestrul I, de către operatorii de apă din judeţ (primării şi servicii publice), în domeniul monitorizării calităţii apei care se furnizează consumatorilor în fiecare unitate administrativ-teritorială. La nivelul judeţului Maramureş au fost centralizate datele referitoare la analizele efectuate în laboratoarele de chimie sanitară, microbiologie din cadrul DSP, respectiv la punctele fixe din Sighetu Marmaţiei şi Vişeu de Sus. Acestea au relevat neconformităţi la nivelul a 31 de comune, a adăugat Carmen Sima.

Tot Sima a adus in discutie si faptul ca exista la aceasta data in judet primării care lucrează cu personal necalificat, iar aceste persoane trebuie să urmeze cursuri de specialitate în domeniu.

„Nu deţin în prezent, autorizaţii de funcţionare pentru sistemul centralizat de aprovizionare cu apă potabilă a localităţilor următoarele autorităţi ale administraţiei publice locale (primării): Ardusat, Dumbrăviţa, Ieud, Lăpuş, Moisei, Ocna Şugatag şi Borşa”, a anuntat Carmen Sima.

„Rezultatele de laborator nu înseamnă că apa furnizată în sistem centralizat nu este potabilă, însă parametrii de calitate nu se conformează prevederilor Legii nr.458/2002. În acest context, se impune identificarea cauzelor care au generat aceste neconformităţi, urmate de măsuri de remediere din partea producătorului sau furnizorului de apă potabilă. Fiecare dintre primarii prezenţi trebuie să înţeleagă că ne referim din punct de vedere al interesului de sănătate publică”, a punctat Gyongyike Bondi.

Primarul comunei Săcălăşeni, Emilian Pop, a făcut referire la costurile ridicate, de aproximativ 3000-4000 lei lunar pentru efectuarea monitorizării de control.
Directorul executiv adjunct al DSP, Carmen Sima, a afirmat că tarifele sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, iar acestea nu au fost reactualizate din anul 2006. Primăriile sunt obligate să efectueze aceste analize şi este bine să îşi prevadă în bugetul anului viitor resurse financiare.

Primarul comunei Rona de Jos, Ioan Herbil, a declarat că sistemul de distribuţie a apei potabile este învechit, iar filtrele nu mai funcţionează la capacitatea la care au fost proiectate, iar primăria trebuie să atragă bani, prin proiecte, pentru schimbarea acestora.

Apa livrată în reţeaua comunei Ardusat se foloseşte exclusiv, în scop menajer, şi se efectuează lucrări de reabilitare a reţelei, inclusiv au fost făcute demersuri pentru includerea în proiect a unei staţii de epurare, care să elimine concentraţia de arsen, identificată în sursa de apă, a conchis primarul Ciprian Rus.

„Monitorizarea calităţii apei potabile se efectuează, conform legislaţiei în vigoare numai în laboratoarele înregistrate şi autorizate de către Ministerul Sănătăţii. În judeţul nostru sunt înregistrate la minister pentru efectuarea parametrilor prevăzuţi în monitorizarea de control, care revine primăriilor laboratorul DSP Baia Mare şi laboratorul SC Vital SA Baia Mare.
Monitorizarea parametrilor de calitate prevăzuţi în cadrul monitorizării de audit se efectuează numai în laboratoarele DSP, a concluzionat Carmen Sima.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole