Campania „Jandarmeria pe înțelesul tuturor!” a continuat azi la Colegiul Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare

Miercuri, 13 noiembrie, Jandarmeria Maramureş a desfăşurat activităţi preventiv – educative în cadrul Colegiului Tehnic George Bariţiu Baia Mare, activităţi în cadrul campaniei de informare iniţiată de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române „Jandarmeria pe înţelesul tuturor!”

Cadre ale Jandarmeriei Maramureş au răspuns solicitării conducerii instituţiei de învăţământ de a veni în mijlocul elevilor pentru a oferi informaţii legate de misiunile pe care Jandarmeria le îndeplineşte pentru siguranţa şi în folosul cetăţenilor. Astfel, ofiţerii prezenţi la activitate, pe lângă informaţiile legate de prevenirea violenţei în mediul şcolar, cât şi în afara acestuia, noţiunile referitoare la consecinţele săvârşirii faptelor antisociale asociate violenţei, au discutat prevederile Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 38/2003 privind stabilirea faptelor care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, dar care tulbură grav activitatea educativă, ordinea publică în şcolile şi liceele de pe raza judeţului Maramureş cu accent pe problematica absenteismului şcolar.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole