Cardinalul Bisericii Greco-Catolice ii scrie lui Vasile Blaga, preocupat de proiectul propus de Oltean Ioan

Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice, a adresat o scrisoare în data de 16 mai 2013, domnului Vasile Blaga, președintele PDL, prin care își exprimă “deosebita îngrijorare și neliniște” față de un nou proiect de lege anti greco-catolic inițiat de vicepresedintele PDL Ioan Oltean.

“Proiectul respectiv caută prin toate mijloacele să oprească retrocedarea proprietăților greco-catolice confiscate în 1948 și date de către comuniști Bisericii Ortodoxe, chiar și când acestea sunt câștigate în instanță definitiv și irevocabil”, se menționează în deschiderea scrisorii. “Acest proiect de lege consfințește epurarea culturală și religioasă a comunității greco-catolice din România începută de către comuniști.”

Soluția propusă de vicepreședintele PDL Ioan Oltean de rezolvare a situației acestor proprietăți printr-o comisie mixtă, care să țină “seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri”, este similară cu pozitia FSN-ului din 1990 ce desconsidera dreptul de proprietate.

Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a mai fost inițiatorul unui alt proiect de lege anti greco-catolic (PL368/2007), care prevedea ca proprietatile greco-catolice confiscate de comuniști să rămână în posesia Bisericii Ortodoxe în baza principiului majorității. Proiectul respectiv a fost recent respins de Camera Deputaților.

În scrisoare se explică faptul că Biserica Greco-Catolică a propus Bisericii Ortodoxe folosirea alternativă a bisericilor greco-catolice confiscate, lucru refuzat de reprezentantii Bisericii Ortodoxe. În urma acestei atitudini, greco-catolicii sunt opriti să se roage în bisericile lor, aceștia fiind nevoiți ca în multe localităti să își desfășoare serviciile religioase din duminici și sărbători în case particulare sau săli de clasă în școli.

Scrisoarea Cardinalului Lucian Mureșan condamnă, de asemenea, “manipularea grosolană” a opiniei publice pe marginea acestui proiect de lege, care a fost dusă în eroare spunându-i-se că “Biserica Ortodoxă să le restituie greco-catolicilor proprietățile”, cum titrau știrile din presă.

“Ne adresăm Dumneavoastră direct, în calitatea pe care o aveți de președinte al Partidului Democrat Liberal, și implicit partidului pe care-l conduceți, ca acest proiect rușinos să fie retras deîndată,” a spus Cardinalul Mureșan. “Domnul Deputat Ioan Oltean nu este un simplu membru sau parlamentar PDL, ci vicepreședintele acestui partid, ca atare acțiunile domniei sale se înțelege că au în spate susținerea partidului pe care-l reprezintă.”

“Biserica Greco-Catolică cere ca să-i fie respectate drepturile în conformitate cu prevederile Constituției. Și noi suntem români, am contribuit deplin la făurirea României moderne și dorim să lucrăm pentru binele țării noastre fără ca libertatea religioasă să ne fie îngrădită în vreun fel”, se menționează la finalul scrisorii.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole