Cătălin Cherecheș pune suflet pentru tineretul băimărean! Mega concert în Centrul Vechi – Dance Party cu Voltaj și Mandinga

„Și ce dacă plouă? Nu putem rata mega concertul celor de la Voltaj și Mandinga!” așa au spus cei peste 2.000 de tineri care s-au adunat aseară în Centrul Vechi al orașului nostru, chiar dacă ploua torențial.

Evenimentul oferit de Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare, în nume personal și din fonduri propri a provocat bucurie extremă în rândul tinerilor. Aceștia au împânzit centrul cu sute de umbrele multi-colore oferind o imagine incredibilă celor care au avut șansa să vadă de sus întreaga manifestare. Cei de la Mandinga au încălzit publicul cu piesele lor cu ritmuri ușor orientale și au provocat tinere să danseze în ploaie.

Cei de la Voltaj au electrizat publicul și i-au îndemnat pe tineri să cțnte cu ei celelbrele hituri. O mare de tineri care cântau, dansau și săreau în pofida ploii. Momentul culminant al evenimentului a fost de departe cel în care primarul a urcat pe scenă, reacția tinerilor fiind incredibilă: cu mâinile ridicate, aclamând și aplaudând omul care a știut în ultimul an să acorde atenției generației care reprezintă viitorul orașului nostru.

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare:

„Voi, tinerii, sunteți Baia Mare! Voi, tinerii, conduceți Baia Mare! Vă iubesc la fel cum îmi iubesc orașul și împreună ne putem asigura că viitorul nostru este unul strălucit. Vă mulțumesc că ați venit alături de mine, chiar dacă ploaia s-a abătut peste orașul nostru. În ultimul an v-am demonstrat că sunteți importanți, că meritați evenimente care să vă aducă bucurie în suflete. Astfel de concerte urmează și pe viitor, din suflet pentru voi, tinerii!”.

Călin Goia/Voltaj:
„Aveți cel mai tânăr și mai tare primar care a demonstrat că voi, tineretul băimărean, sunteți la loc de cinste. Îi mulțumim că ne oferă posibilitatea de a veni în Baia Mare, de a ne distra împreună cu voi. Cătălin Cherecheș este înainte de toate, un tânăr ca și voi care își dorește să facă multe și care ține foarte mult la băimăreni și la Baia Mare, iar acest lucru se vede”.

Tania C.
„A fost mega super tare! Îi iubesc pe cei de la Voltaj, îl ador pe domnul primar care în ultimul an ne-a adus aproape trupele pe care noi le iubim. Călin de la Voltaj și Cătălinul nostru sunt cei mai tari oameni de pe planetă. Îi iubesc!”.

Larisa F.
„Ce mai contează că a plouat? Nu puteam sta acasă cu gândul că e Voltaj în oraș și eu nu sunt acolo. Până și părinții mei au venit și au stat cu noi în ploaie. Măcar s-au simțit iar ca la 20 de ani. Cătălin Cherecheș, te iubim!”

Ionuț P.
„Voltaj sunt favoriții mei! Nu puteam lipsi! A devenit deja o tradiție să plouă când vine Voltaj în Baia Mare, nici nu mi-aș fi imaginat cum ar fi fost să fie soare. A fost bestial! La fel ca anul trecut când au fost băieții în oraș, a ieșit din nou un show pe măsură. Domnul primar a demonstrat din nou că și noi, tinerii, contăm în Baia Mare. Mai vreau!”.

Florina Mezei:
„După concertul de anul trecut cu Voltaj, tot în ploaie, când a ieșit un super spectacol, nici nu îmi puteam închipui concertul de ieri fără ploaie. A fost cel mai tare concert de anul acesta, sper să-i revedem și de castane.

Am venit cu soțul și cu fiul nostru cel mic, este înnebunit după Mandinga. Îi mulțumim domnului Cherecheș pentru tot ceea ce face cu orașul nostru, este vizibil mai curat, iar evenimentele pe care ni le oferă periodic sunt o șansă de a ne bucura și noi, cei care nu avem posibilități financiare de a merge la alte concerte. Așteptăm următorul concert”.

Daniel POP

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole