Cetatean din Suciu de Sus in greva foamei la Prefectura Maramures de 4 zile

Un cetatean din localitatea maramureseana Suciu de Sus a intrat de 4 zile in greva foamei. Gavril Pop se declara nemultumit de faptul ca in ciuda tuturor eforturilor depuse, dar si in ciuda servietei pline de hartii pe care o are, inclusiv sentinte judecatoresti, autoritatile refuza sa ii dea dreptate.

De cealalta parte oficialii Prefecturii Maramures tin sa sublinieze ca problemele de retrocedare invocate de Gavril Pop sunt de competenţa Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Suciu de Sus

„Cetăţeanul Gavril Pop din comuna Suciu de Sus a anunţat printr-o telegramă Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş despre faptul că va intra în greva foamei, la sediul Palatului Administrativ, începând cu data de 1 septembrie a.c., pentru nepunerea în posesie a unor terenuri, dobândite prin sentinţe ale instanţei de judecată.

Prefectul Sandu Pocol a dispus asigurarea asistenţei medicale, având în vedere faptul că persoana are o vârstă înaintată şi posibile probleme de sănătate. În acest context, zilnic, începând cu data de 1 septembrie, un echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă a fost prezent şi a verificat starea de sănătate a cetăţeanului, fiind pregătit să îi acorde primul ajutor medical, inclusiv să îl transporte la o unitate medicală, în cazul în care situaţia o impune.

De asemenea, prefectul de Maramureş a dispus problemele sesizate de Gavril Pop, respectiv documentele invocate să fie verificate de către jurişti din cadrul instituţiei şi luate măsurile legale, care revin conform prevederilor legislaţiei în vigoare”, a declarat purtatorul de cuvant al Prefecturii Maramures, Daan Buca.

Acesta a mai mentionat faptul ca problemele invocate de către protestatar sunt mai vechi şi sunt cunoscute de către conducerea Instituţiei Prefectului, însă cu toate acestea a fost întocmită o nouă adresă către primarul comunei Suciu de Sus, Viorel Paşca, care este şi preşedintele Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar şi în care acesta a fost avertizat cu privire la nesocotirea dispoziţiilor hotărârilor judecătoreşti.

Legislaţia în vigoare cu privire la dreptul de reconstituire a terenurilor agriole şi forestiere specifică clar că punerea în posesie a persoanelor fizice şi juridice revine comisiei locale de aplicare legilor fondului funciar.

„În documentul trimis Comisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Suciu de Sus se atrage atenţia că nepunerea în aplicare a sentinţelor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile poate întruni elementul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal, dar poate şi atrage, în acelaşi timp, şi condamnarea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. O altă prevedere legală menţionează că statul are dreptul de regres împotriva persoanelor care, prin activitatea lor, cu vinovăţie au determinat obligarea sa la plata sumelor stabilite prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului”, a mai aratat Dan Buca.

„Este regretabil că s-a ajuns din nou la situaţia ca acest cetăţean să intre din nou în greva foamei, dar şi a faptului că, din punct de vedere al stării de sănătate, îşi pune viaţa în pericol, dar noi nu putem interveni la instanţa de judecată şi nici nu avem prin lege atribuţia de a îl pune în posesie. Putem doar avertiza, fapt care l-am şi făcut, primarul care deţine şi calitatea de preşedinte al comisie locale de aplicare a legilor fondului funciar că pentru neconformarea de a demara procedurile pentru punerea în aplicare a hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată vom proceda la aplicarea art. 110, alin (1) din Legea nr.18/1991 republicată cu completările şi modificările ulterioare, respectiv art.38 din Legea nr.10/2001 republicată, referitoare la constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în domeniul legilor reparatorii”, a menţionat prefectul Sandu Pocol.

Nu in ultimul rand mai trebuie amintit faptul ca telefonic a fost discutată situaţia grevistului foamei şi cu primarul Viorel Paşca, care a precizat că există un proces pe rol la instanţa de judecată.

„Pentru punerea în posesie cu cele 50 arii de teren, petentul a fost chemat la primărie, unde s-a întocmit un proces verbal de punere în posesie, însă acesta a refuzat semnarea şi nu acceptă faptul că instanţa de judecată i-a diminuat parţial, prin sentinţă definitivă şi irevocabilă titlul de proprietate dobândit, cu o suprafaţă de 52 arii de teren”, a mai adaugat Sandu Pocol.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole