Cetăţeni din mai multe localităţi au solicitat apa de la pompieri

Vremea călduroasă şi lipsa de precipitaţii, din ultima perioadă, au contribuit la secarea apei din fântânile populaţiei. Cetăţenii care s-au confruntat cu lipsa apei pentru nevoile gospodăreşti şi adăparea animalelor, respectiv a păsărilor de curte au solicitat sprijinul pompierilor militari pentru transport şi distribuţie de apă menajeră.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Baia Mare, Gărzii de Intervenţie „Adrian Marchiş” Şomcuta Mare şi Pichetului Târgu Lăpuş au transportat şi distribuit 45.000 litri de apă menajeră în fântâni ale populaţiei de pe raza municipiului Baia Mare (9000 de litri) şi a localităţilor Vălenii Şomcutei (9000 de litri), Remetea Chioarului (9000 de litri) şi Suciu de Sus (18.000 de litri).

Apa menajeră transportată şi distribuită provine din surse suplimentare, identificate la nivel local. Toate persoanele beneficiare de transport şi distribuţie au fost atenţionate cu privire la modul de utilizare a apei menajere, care destinată doar pentru adăparea animalelor sau păsărilor de curte, şi nu pentru băut sau prepararea hranei proprii în gospodării.

Meteorologii au prognozat că vremea se va menţine în general frumoasă la nivelul judeţului Maramureş, cu cer variabil. Izolat, la munte, sunt posibile, astăzi şi mâine, ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în perioada următoare între 19-26 grade Celsius, iar cele minime între 4-10 grade Celsius. În zonele joase sunt condiţii favorabile pentru formarea brumei şi ceaţă.

Nivelurile şi debitele cursurilor râurilor de apă au fost, conform hidrologilor, constante. Pentru următoarele 24 de ore, debitele şi nivelurile acestora vor fi uşor variabile.Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Nu sunt probleme pentru asigurarea cantităţii necesare de apă pentru aimentării cu apă potabilă a municipiului Baia Mare şi a localităţilor adiacente.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole