Circulaţie rutieră în condiţii de iarnă în zonele montane din judeţ

Precipitaţii sub formă de ninsoare au căzut pe DN18, în Pasul Gutâi, în zona montană a oraşului Cavnic, dar şi în Pasul Prislop. Pe DN18B, la Copalnic precipitaţiile au fost sub formă de lapoviţă. Prefectul şi subprefectul de Maramureş au fost informaţi despre situaţie şi au dispus deplasarea în teren a reprezentanţilor CJSU – şeful centrului operaţional, lt.col. Ioan Mureşan, respectiv angajat al Prefecturii.

Circulaţia rutieră s-a desfăşurat în condiţii de iarnă. Nu au fost semnalate perturbări ale traficului rutier. Pe DN18, în Pasul Gutâi, de la km20, la urcarea dinspre oraşul Baia Sprie şi până în vârf, pe carosabil exista un strat de mâzgă, care avea grosimea cuprinsă între 0-2 cm. Pe cealaltă parte a versantului partea carosabilă era curată, dar umedă.

„Un echipaj de poliţie era prezent la ieşirea din oraş şi monitoriza desfăşurarea traficului rutier. Pe partea dreaptă a drumului naţional erau parcate două TIR-uri care nu erau încărcate şi care la deplasare nu avea aderenţa necesară pentru a străbate pasul montan. Un alt echipaj de poliţie rutieră patrula în pasul montan şi era pregătit de intervenţie pentru fluidizarea traficului, dacă situaţia o impunea. Alte trei vehicule grele, care nu erau încărcate cu marfă urcau în pasul montan cu viteză redusă. Două utilaje cu lamă acţionau pentru îndepărtarea de pe carosabil stratului de zăpadă apoasă (mâzgă) şi împrăştiau material antiderapant pe sectorul de la intersecţia Mogoşa-Şuior, în Pasul Gutâi.

Pe DJ109F, respectiv DJ184, pe relaţia Budeşti-zona montană a oraşului Cavnic, stratul de zăpadă frământată măsura între 1-3 cm. Şi pe acest sector de drum judeţean s-a intervenit cu două utilaje cu lamă şi material antiderapant. În Pasul Prislop carosabilul era umed, la fel şi la Copalnic. La această oră, plouă pe majoritatea sectoarelor de drumuri publice”, a precizat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole