CJ Maramureș și Ambasada Austriei organizează un eveniment comun pe tema serviciilor de gospodărire comunală

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a primit vizita reprezentanților Ambasadei Austriei – Secția Comercială. Atașatul comercial Vera Maier și directorul de Birou, Ștefan Tătar au solicitat această întâlnire în vederea pregătirii evenimentului organizat în comun de instituția Consiliului Județean Maramureș și Ambasada Austriei – Secția Comercială, respectiv un simpozion economic austriaco-român cu tema “Tehnologie şi servicii pentru gospodărirea comunală”, care va avea loc în 15 martie 2018, în Baia Mare.

Acest eveniment face parte din misiunea economică anuală a Ambasadei Austriei, iar în anul 2018 tema aleasă a fost cea a gospodăririi comunale. În proiect sunt implicate mai multe județe din centrul și nordul Transilvaniei, răspunzându-se astfel multiplelor solicitări depuse de firmele austriece din domeniu care doresc să stabilească colaborări cu firme similare din România. Reprezentanții din Austria caută în România parteneri locali implicați în proiecte de gospodărire comunală cărora le pot pune la dispoziție expertiza lor, dar și un know how de ultimă generație.

Județul nostru a fost selectat ca parte în această acțiune în urma solicitărilor exprese a diferitelor companii austriece care doresc să stabilească contacte și viitoare colaborări cu firmele din Maramureș. Până în prezent, 13 companii austriece și-au confirmat participarea, iar județul nostru va implica autoritățile locale interesate de subiect, respectiv cele care au deja experiențe și bune practici în acest domeniu, alături de asociațiile de dezvoltare intercomunale relevante cum sunt S.C. Drumuri și Poduri Maramureș S.A. sau Camera de Comerț și Industrie Maramureș.
Evenimentul are o parte importantă dedicată networking-ului, respectiv schimbului de bune practici, stabilirea de contacte și identificarea unor posibile puncte de colaborare. Instituția Consiliului Județean Maramureș va prezenta, în cadrul acestui eveniment, cele mai relevante investiții ale județului în domeniu precum și viitoarele inițiative, proiecte și investiții preconizate a fi derulate pe termen scurt și mediu.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole