Controale efectuate de polițiști în cluburile și barurile din Baia Mare

Poliţiştii băimăreni de ordine publică, împreună cu ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al Grupei Canine, au acţionat în acest weekend în zona cluburilor şi barurilor din Baia Mare.
Pentru ca tinerii să se distreze în siguranţă în localurile publice din municipiu, pentru ca ei să fie protejaţi împotriva activităţilor comerciale ilicite, pentru ca distracţiile să se deruleze într-un climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi pentru a preveni accidentele comise pe fondul consumului de alcool, poliţiştii au efectuat verificări şi controale.
A fost constatată o infracţiune de conducere sub influenţa substanţelor psihotrope şi au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autori şi drepturile conexe şi de Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 39.000 de lei.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole