De ce unii avocați se opun prezenței ziariștilor în sălile de judecată, la procesele mai ”delicate”?! Reviewed by CD on . EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA Hai să lămurim de la bun început despre ce e vorba aici, respectiv despre ce situații aparte voi povesti. Când spun situații apa EDITORIAL - Peter Vasile CZOMPA Hai să lămurim de la bun început despre ce e vorba aici, respectiv despre ce situații aparte voi povesti. Când spun situații apa Rating: 0
Ești aici: Acasă » Editorial»De ce unii avocați se opun prezenței ziariștilor în sălile de judecată, la procesele mai ”delicate”?!

De ce unii avocați se opun prezenței ziariștilor în sălile de judecată, la procesele mai ”delicate”?!

De ce unii avocați se opun prezenței ziariștilor în sălile de judecată, la procesele mai ”delicate”?!

EDITORIAL – Peter Vasile CZOMPA

Hai să lămurim de la bun început despre ce e vorba aici, respectiv despre ce situații aparte voi povesti. Când spun situații aparte mă refer la anumite procese oarecum mai ”speciale”, vorba vine (vezi ghilimelele), cauze în care cel puțin una dintre părți este fie un personaj cu vreo funcție importantă și foarte cunoscut opiniei publice, fie o instituție importantă; astfel că, de regulă, asemenea procese intră automat și în vizorul presei. Nu e cazul de explicații, aveți zilnic astfel de exemple în mass-media. De asemenea, vorbesc aici numai despre procesele publice și veți vedea imediat de ce subliniez acest lucru. Bun, deci rezumăm până aici: un proces (civil, penal, administrativ – nu asta contează), părți, avocații părților, procesul este public, plus ziariști interesați de proces, iată, asta-i ipoteza de lucru.

Ei bine, și-acum să intrăm pe ”fondul cauzei”, și-anume situația în care unii ziariști se ocupă de acest caz ipotetic, ba și fiind prezenți la unele înfățișări în sala de judecată. Acest lucru este permis conform legii, sigur că da, ba chiar e indicat și necesar pentru un jurnalist atunci când acesta vrea într-adevăr să înțeleagă cât mai bine derularea cauzei, să cunoască în profunzime subiectul și, respectiv, să informeze cât mai corect și obiectiv opinia publică. Și-atunci, în tot contextul menționat, se pune o întrebare: când și mai ales de ce un avocat al vreuneia dintre părți ar solicita instanței, la un moment dat, ca dezbaterile să se desfășoare fără reprezentanții presei în sala de judecată? Repet și subliniez, vorbim aici doar de PROCESELE PUBLICE (nu intru în detalii privind anumite procese derulate în regim special, cu caracter secret, aspect stabilit de instanță înainte de începerea procesului ca atare).
În aceeași ordine de idei, ocupându-mă de 23 de ani încoace, ca ziarist, de foarte, foarte multe subiecte jurnalistice incluzând și procese, pot să vă spun – și e concluzia mea personală, părerea mea – că strict din acest punct de vedere există trei categorii de avocați: cei cărora puțin le pasă că în sala de judecată sunt sau nu sunt jurnaliști, apoi cei care chiar se bucură când află că presa e prezentă și, în fine, cei care nu se bucură absolut deloc, ba dimpotrivă, devin brusc foarte irascibili și furioși atunci când constată că în sală sunt ziariști care urmăresc tocmai desfășurarea vreunui proces în care ei, acești avocați mai ”sensibili”, sunt apărători ai vreuneia dintre părți. Evident, cei din ultima categorie sunt extrem de puțini, poate numărați pe degetele de la o mână (hai, poate două, sigur că acum e vorba doar de Maramureș), evident că exact aici am vrut de fapt să ajung în povestea asta. Și evident că fac acest lucru tocmai în condițiile în care eu am avut parte, în toată activitatea mea gazetărească, de trei astfel de situații ridicole în care trei avocați, în trei cauze diferite, au cerut instanței la un moment dat – atenție!, nu la primul termen în proces, nu, ci la a nu-știu-câta înfățișare – ca procesul să continue fără presă. Întâmplător sau nu, în toate cele trei situații eu am fost singurul ziarist prezent în public, în sala de judecată, deci e evident că eu am fost cel vizat! Păi care să fie explicația?
Așadar, avem acum întrebarea-cheie (retorică de altfel): de ce să vrei tu, avocatul X, într-un proces Y, dar tocmai la înfățișarea numărul Q, așa, deodată, ca instanța să-l scoată din sală pe ziaristul care mai fusese prezent până atunci și la înfățișările anterioare în același proces Y? Oare de ce? Răspunsul e foarte simplu, deși deocamdată tot la modul generic, și sunt trei variante: prima, acel ziarist mai vorbise (la radio sau tv) și/sau mai scrisese anterior despre acel proces, însă numai tâmpenii, minciuni și-alte aiureli; varianta a doua – acel ziarist spusese/scrisese numai și numai adevărul, numai despre ce era în dosar și exact ce văzuse și auzise în proces, în timpul dezbaterilor publice; varianta a treia – acel ziarist publicase deja prea multe chestiuni reale și grave, probabil extrem de incomode pentru unele persoane implicate în proces, plus probabil faptul că înfățișarea care tocmai urma să aibă loc ar fi putut fi una foarte importantă și nu tocmai pe placul părții apărate de respectivul avocat ”sensibil” (adică urmau să fie dezbătute unele aspecte care n-ar fi fost prea bine să ajungă și în atenția opiniei publice!). Bun, și-acum să vedem, pe scurt, dar concret, cum, când și de ce am ajuns eu în situațiile de care pomeneam, cine sunt acei avocați într-atât de ”sensibili” și, desigur, ce clienți importanți aveau ei de apărat.

”Ferește-te de jumătățile de măsură” (Theodor FONTANE). Chiar așa, am spus-o și-o spun ori de câte ori trebuie: nu mi-au plăcut niciodată jumătățile de măsură, absolut deloc! Ce înseamnă și ce presupune asta în contextul subiectului de-aici, cred că e destul de clar. Adică, atunci când te ocupi, ca ziarist, de un subiect în care este vorba și de un proces care urmează să înceapă ori deja e pe rol, și dacă nu vrei să faci doar o simplă știre, atunci nu ai cum să relatezi opiniei publice de ce s-a ajuns în instanță, cine sunt și ce vor părțile implicate, care sunt punctele-cheie ale cazului ș.a.m.d., decât dacă cunoști bine dosarul cauzei, ai niște documente, știi exact cine sunt părțile și avocații lor etc. Iar pe lângă toate astea, dacă participi măcar la cele mai importante înfățișări, atunci cu siguranță vei înțelege mult mai bine toată chestiunea. Apoi poți liniștit să informezi corect și clar opinia publică, despre caz și despre modul în care se derulează procesul. Ei bine, cu ultimele șapte cuvinte am pus de fapt degetul pe rană, și-anume privind veșnica nemulțumire a unor judecători, procurori (în procesele penale) și avocați: în opinia lor, cică n-ar fi tocmai corect ca presa să facă publice amănunte care sunt dezbătute în anumite înfățișări, în fața instanței de judecată. Fiindcă astfel s-ar crea, cică, o anumită ”presiune” publică asupra unora sau altora dintre participanții la proces?! Și-alte asemenea gogomănii. Zău așa, păi atunci cum rămâne cu sintagma procese publice? Păi atunci de ce eu încă nu am întânit absolut niciun judecător care să mă ia la rost ce caut în sala de judecată și/sau de ce-am publicat anterior amănunte din alte înfățișări ale procesul pe rol? În schimb, iată că am avut de-a face cu astfel de avocați care totuși au încercat marea cu degetul, ei încercând sub diverse motive realmente puerile și prostești, ca să nu le spun minciuni, să convingă instanța să mă scoată din sală! În toate cele trei situații, judecătorii au respins categoric solicitările acelor avocați ”sensibili”; ba mai mult, în două dintre cazuri judecătorii i-au și ironizat pe respectivii avocați, în ideea că procesul e proces public și că pe ei nu-i interesează dacă sunt sau nu ziariști în sală. Ba mai mult, într-unul dintre aceste cazuri, magistratul i-a spus avocatului ”sensibil” cam așa: Dacă dv. aveți nemulțumiri în privința vreunui ziarist și a ceea ce a publicat, n-aveți decât să procedați în consecință, conform legilor, dar nu-mi cereți mie să iau măsuri pe care nu le pot lua! Rezolvați-vă conflictele cu presa în altă parte, pe alte căi legale, nu în acest proces!
Prin urmare, în toate cele trei situații, judecătorii au procedat cât se poate de simplu, normal, corect și legal, evident că legal (eu neîncălcând absolut nicio prevedere legală specifică, niciodată, n-am filmat, n-am fotografiat, n-am înregistrat audio, ci pur și simplu îmi iau notițe, atât, lucru pe care de altfel îl poate face oricine din sală, indiferent că e sau nu e ziarist).

Înainte de a vă spune numele avocaților ”sensibili” care n-au încăput de mine, trebuie să mai precizez ceva. Până acum nu am mai intrat în atâtea detalii pe chestiunea asta din simplul considerent că fiecare își face meseria, și eu, și avocații, iar ei poate c-au procedat așa doar la solicitarea clienților lor. Poate că da, poate că nu, tot un drac. Dar când povestea asta mi s-a întâmplat pentru a treia oară, ”atacul” stupid venind tocmai din partea unei doamne avocat fostă judecătoare (sic!) din Baia Mare, este vorba de Elena Grama, am simțit că mi s-a umplut paharul răbdării, că deja a fost mult prea mult! Iar acest episod s-a petrecut nu în Baia Mare, ci la Judecătoria Suceava, anul trecut, într-un proces pe rol din anul 2013 – început la Judecătoria Baia Mare și-apoi strămutat în 2015 la Suceava. E vorba de un proces despre care am publicat mai multe articole, în așa-numitul caz NEGRUȚ vs. BONDAR, da, partea pârâtă fiind chiar familia doamnei Cornelia Negruț, deputat de Maramureș! Și, evident, apărătorul familiei Negruț a fost atunci tocmai avocata Elena Grama. Am spus ”a fost” pentru că atunci, în iunie 2015, a fost pentru prima și până acum singura dată când a fost prezentă la proces, deși de-atunci au mai fost vreo opt înfățișări (procesul încă nu e încheiat, însă nu acesta e subiectul editorialului). Așadar, când chiar o fostă judecătoare, culmea, în loc să-și vadă de apărarea clienților ei, prima ei grijă a fost să expună judecătoarei din Suceava faptul că e nemulțumită de prezența mea în sală, cum să nu fiu siderat și furios? Tocmai un fost magistrat să se preteze la așa o josnicie, tocmai o fostă judecătoare care a ajuns să apere tocmai un parlamentar al României?! Și problema lor arzătoare era taman prezența mea în sala de judecată… păi nu-i incredibil? Ei bine, stați un pic așa, stimați cititori, să vedeți tot un asemenea moment jenant (pentru un alt avocat), atenție!, dar tot într-un proces NEGRUȚ vs. BONDAR (un alt proces, dar în același conflict între părți), însă din anul 2013, când, la începutul unei înfățișări la Judecătoria Baia Mare, am avut parte de același lucru; doar că avocatul familiei Negruț era altcineva, și anume Cornelia Palenciar! Da, exact pe același calapod, același demers prostesc împotriva prezenței mele în sală, cu aceeași reacție din partea judecătoarei: respingerea solicitării formulate fără niciun temei legal! Asta a fost în 1 noiembrie 2013. Mai are rost să adaug ceva? Poate că da, însă mi-e jenă mie de jena unor asemenea avocați…

Și dacă la început am pomenit de trei asemenea situații, am mai avut parte de așa ceva în 1999 sau 2000, nici nu mai știu exact, însă cert e că la acea vreme tot așa a procedat și avocatul Ioan Lazăr Niță, care era apărătorul unor polițiști din Sighetu Marmației, într-un proces cu doi ziariști foști la ”România Liberă”. Și atunci, judecătorul băimărean a luat exact aceeași decizie precum judecătorii din celelalte cauze menționate, cele din 2013 și 2015. Iar dacă poate vreți să aflați, așa, ca fapt divers, cu ce sentințe s-au încheiat cauzele respective, ”coincidența” face că avocații menționați (în cauzele din 1999 și 2013) au și pierdut acele procese.
Ce-ar fi de spus în final? Concluziile le puteți trage și singuri, dar, hai, să pun și eu o concluzie sub formă de întrebare: oare ce motive ar putea avea anumiți avocați foarte ”sensibili” încât să devină într-atât de înverșunați și ostili față de prezența presei în sălile de judecată? Aveți răspunsurile mai sus.

Peter-Vasile CZOMPA

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus