Deținătorii de detectoare de metale, preveniți de polițiștii maramureșeni

În această săptămână, Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș a organizat o convocare cu persoanele deținătoare de detectoare de metale, tema dezbătută având ca subiect ”Protejarea patrimoniului arheologic”.
Întâlnirea a avut loc la sediul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” din Baia Mare, unde polițiștii care răspuns de protejarea patrimoniului cultural național din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au prezentat cele mai importante prevederi legislative în domeniul protecţiei patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional.

Persoanele fizice şi juridice care deţin şi/sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obţină în prealabil autorizaţia inspectoratului de politie al judeţului în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, sediul, şi să se înregistreze la aceste autorităţi.

Totodată ei trebuie să știe că anumite fapte pot să fie considerate infracțiuni iar altele contravenții, după cum urmează: accesul cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic, fără autorizarea prealabilă și vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizaţie constituie infracțiuni iar neanunţarea în termenul de 72 ore a descoperirilor arheologice întâmplătoare constituie contravenție. Amenda aplicabilă în acest caz este de la 2.000 lei la 50.000 lei, în timp ce deţinerea de detectoare de metale fără autorizaţie se pedepsește cu amendă de la 25.000 lei la 75.000 lei şi confiscarea detectoarelor.
Informațiile oferite de polițiști au fost completate de arheologi din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș și specialiști din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Maramureș.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole