Doi băimăreni cercetaţi după ce au tâlhărit o femeie în Piaţa Izvoarele

În cadrul activităţilor desfăşurate pentru identificarea unor persoane care au sustras, în Piaţa Izvoarele din Baia Mare, portmoneul unei femei, poliţiştii au identificat doi băimăreni bănuiţi de comiterea faptei.

La începutul lunii iulie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt. O femeie a declarat că în timp ce se afla în Piaţa Izvoarele din Baia Mare, persoane necunoscute i-au sustras din geanta pe care o purta pe umăr un portmoneu în care avea actele personale şi suma de 55 de lei.

Activităţile de documentare şi investigare efectuate de poliţişti au dus la identificarea a doi băimăreni în vârstă de 27 şi 31 de ani, bănuiţi de comiterea furtului. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole