Doi cetăţeni ucraineni care transportau 44.000 pachete ţigări, reţinuţi pentru contrabandă

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă au depistat şi oprit în trafic două autoutilitare care transportau, în locuri special amenajate, aproximativ 44.000 pachete ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de peste 87.000 de euro.
Şoferii, ambii cetăţeni ucraineni, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar cele două autoutilitare au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei de Frontieră.

Ieri, 14 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei si de la Sectorul PF Valea Vişeului, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă au declanşat o acţiune le linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 9.30, lucrătorii noştri au oprit în trafic, pe D.N. 18, pe vârful dealului Hera de pe raza jud. Maramureş, două autoutilitare, mărcile Mercedes şi Iveco, conduse de către doi cetăţeni ucraineni.
Persoanele în cauză împreună cu cele două camionete au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea efectuării unui control amănunţit asupra autoutilitarelor.
Cu această ocazie, au fost descoperite în ambele vehicule cantităţi însemnate de ţigări, ascunse în locuri special amenajate şi anume în spatele cabinelor.
Cei doi conducători auto, H. Mykhoylo, de 37 de ani şi O. Ivan, de 46 de ani, ambii cetăţeni ucraineni, au declarat poliţiştilor de frontieră că ei nu ştiau de ţigările ascunse în autoutilitare.
În urma inventarierii celor 88 de colete, a rezultat cantitatea de 43.990 pachete ţigări, de proveninţă ucraineană, de diferite mărci, în valoare de peste 87.000 de euro.
În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, conform Legii 86 din 2006, privind Codul Vamal al României, iar cei doi cetăţeni ucraineni au fost reţinuţi pentru 24 de ore în vederea continuării cercetărilor, fiind duşi în arestul IPJ Maramureş.
Totodată, cele două autoutilitare folosite în activitatea infracţională, în valoare 16.500 euro, au fost indisponibilizate la sediul Poliţiei de Frontieră, până la finalizarea cercetărilor, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
În continuare se fac cercetări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole