Doi minori victime ale unor accidente rutiere la Baia Mare şi Petrova

Un minor de 16 ani, a circulat cu bicicleta, ieri, 01 noiembrie, în jurul orei 12.20, pe trotuarul din partea dreaptă a străzii Grănicerilor, dinspre strada Mihai Eminescu. Ajuns la aleea de acces în parcarea unei societăţi comerciale, a fost surprins şi accidentat uşor de către un autoturism condus de Maria G., de 35 de ani, din Baia Mare.

Băiatul a fost transportat la spital. Atât biciclistul, cât şi conducătoarea auto au fost testaţi cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind „zero”.

* Tot ieri, în jurul orei 17.10, un alt accident în care a fost implicat un minor s-a petrecut la Petrova. Conducătorul auto Ioan C., de 34 de ani, din Bistra, a condus un autoturism pe DN 18, în localitatea Petrova. În dreptul unui imobil, a surprins şi a accidentat o minoră de 6 ani, care, nesupravegheată, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Minora a fost transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind negativ, şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cauze continuă cercetările, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluţiile legale corespunzătoare.

R.B.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole