Doi șoferi din Seini și Petrova s-au urcat băuți la volan şi şi-au avariat maşinile

Ieri dimineaţă la ora 10.00, un tânăr în vârstă de 28 de ani din Seini care conducea sub influenţa băuturilor alcoolice un autoturism pe DJ 193, între localităţile Colţirea şi Ardusat, a pierdut controlul direcţiei de mers, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de carosabil umed şi curbă periculoasă la stânga şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.
Conducătorul auto a fost condus la Centrul de Permanenţă Medical Fărcaşa pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot pe fondul consumului de alcool, dar şi al nerespectării normelor rutiere şi pe DN 18, în localitatea Petrova, s-a produs o coliziune între două autoturisme.
Ieri la ora 20.50, un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Petrova, aflat la volanul unui autoturism, a intenţionat să schimbe direcţia de mers spre stânga peste marcajul longitudinal continuu, moment în care a fost acroşat de un alt autoturism care intrase neregulamentar în depăşirea acestuia şi care era condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani din Repedea.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv în cazul şoferului de 50 de ani.

Din fericire, aceste evenimente rutiere s-au soldat doar cu pagube materiale, persoanele implicate nefiind rănite. Acestea, însă, vor suporta consecinţele legale deoarece sunt cercetate pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole