Două tinere din Sighetu Marmației au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.30, poliţiştii sigheteni au intervenit la un accident de circulaţie produs pe raza municipiului. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile unui carosabil umed, şi într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcţiei de mers. Autoturismul a ajuns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un stâlp de la reţeaua de electricitate.
În urma impactului, conducătorul auto şi două pasagere de 16 şi 17 ani, au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tânărul de la volan a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie de 0.15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole