Sfârşit de campanie electorală

Campania electorală pentru postul de deputat în Colegiul 2 Baia Mare se apropie de sfârşit.Iată că parcă nici nu a început bine şi campania electorală pentru postul de deputat în Colegiul 2 Baia Mare se apropie de sfârşit! Pentru maramureşeni în general dar pentru electoratul Colegiului 2 era bine să mai ţină cel puţin o lună de zile! Spun asta la câte promisiuni au făcut în special cei care au venit în ai susţine pe candidaţi, adică “artileria grea” de la Bucureşti! Că au promis şi cei 4  candidaţi e ceva normal! Numai să-i aleagă electoratul! Că ajunşi în Parlamentul României nu mai depinde acest lucru de ei! Ci de maşinăria infernală a celor care-s la putere şi au majoritatea! Aşa că este foarte important să alegi în mod lucid. Dar despre electorat vom vorbi ceva mai târziu. Câţi miniştri sau foşti miniştri, ba chiar şi un fost preşedinte, câte vedete de muzică uşoară sau populară s-au perindat de pe scena din Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, unii pe la Biblioteca Judeţeană, în Groşi, Dumbrăviţa, Cerneşti, Copalnic Mănăştur, Săcălăşeni, Coaş, Remetea Chioarului, Şomcuta Mare ajung la concluzia că mai este fân destul de strâns de pe câmp dacă toţi aceşti oameni au participat la mitingurile organizate de “catindaţi”.
Una peste alta, să spunem că a fost o campanie electorală în care din nou s-a promis mult ştiind din start cei care promiteau, că sunt lucruri nerealizabile în viitorul apropiat iar unele dintre aceste promisiuni nu depind în totalitate de ei! Ce este îmbucurător, e faptul că nu a fost o campanie electorală totalmente urâtă. S-au mai rupt câte un afiş, s-a mai pus alt afiş peste a celuilalt candidat, unii ziarişti pentru un pumn de bani au scos de la naftalină lucruri urâte
despre adversarul direct a celuilalt dar trăgând linie a fost o campanie destul de civilizată apropo de câtă civilizaţie este în România la această oră. S-au făcut de către ziare şi în special de către cele electronice care vin tare din urmă şi reprezintă vrând-nevrând viitorul presei secolului pe care-l trăim – sondaje. Numai că acestea sunt irelevante având în vedere că la ele au participat un număr mic şi alcătuit în majoritate din tineri, adică tocmai cei care în 21 august s-ar putea să îi găsiţi la ştrand, discotecă sau în alte locuri specifice vârstei, numai la urna de votare, nu! În orice caz, în Parlamentul României ne va reprezenta unul dintre următorii candidaţi : Mariana POP, Mircea Dolha sau Florin Tătaru. Cu toate că a făcut afişe cu sigla P.R.M. candidatul lui Mitică Lazăr care are cel puţin pe afiş un nume maghiarizat! (n-ai găsit un alt candidat?!) poate că asta s-a şi dorit să atragă votul maghiarilor din colegiu – nu are nici o şansă. În orice caz, aceste alegeri se doresc să fie şi o oglindă pentru conducerile partidelor pentru alegerile ce urmează! De aceea s-au investit atât de mulţi bani, timp, iar cursele Tarom erau pline pe ruta Bucureşti – Baia Mare cu V.I.P.-uri. Dacă sunt şi eu curios de ceva, este de cum au perceput candidaţii electoratul prin stafurile avute, câţi dintre electori se vor prezenta la vot( lucru deosebit de important!) şi pe cine vor alege aceştia! Până la urmă asta contează! Votul! Repet, practic sunt 3 candidaţi pentru un singur loc câştigător! Iar acolo în Bucureşti este de muncă! Un candidat s-a tot suflecat la mâini pentru aceasta de parcă era într-un film pe care-l văzusem de 3 ori cu Piedone Africanul, dar la public acest gest a prins! S-au cheltui şi bani gri. Mulţi. Televiziunile locale au avut cel mai mult de câştigat de pe urma acestei campanii şi mă bucur sincer pentru confraţi. Aşteptăm duminica. Şi rezultatele, normal…

GELU DRAGOŞ

ArticoleRecomandate

Lasă un comentariu

Recomandari din RubricaEditoriale