Elena Udrea: Maramureș – o zonă de vis, a cărei dezvoltare este blocată de un guvern incompetent

Vizita in Maramures a reprezentat una dintre cele mai frumoase perioade ale acestui an si asta pentru ca am reusit sa imbin mai multe activitati importante: am petrecut mai mult timp cu mama (lucru pe care mi-l propusesem de ceva vreme), am revazut locurile minunate ale Maramuresului si, in special, ale Tarii Lapusului, m-am incarcat sufleteste dupa intalnirea cu Inalt Prea Sfintitul Arhiepiscop Iustinian de la slujba Adormirii Maicii Domnului, si m-am intalnit cu colegii de partid dupa ceva timp, la Colegiul Director al PDL.

Aceste cateva zile au insemnat insa si un alt prilej extrem de important: am reusit sa merg mai mult printre oameni, sa vorbesc cu ei si sa iau pulsul privind directia in care se indreapta tara. Dupa toate aceste discutii, sentimentul acut pe care il am este ca lucrurile incep sa se schimbe. Asteptarile mari ale oamenilor si toata bunavointa de care au dat dovada fata de actuala Putere au fost inselate. Incompetenta si impostura Uniunii Social Liberale si ale Guvernului Ponta devin din ce in ce mai transparente. Iar asta se va vedea cel mai bine din toamna, cand eu cred ca actuala majoritate parlamentara va incepe sa coboare pe toboganul increderii romanilor, o cadere mai abrupta decat s-ar astepta USL-istii si propagandistii rosii.

Ani de zile, Ponta, Antonescu si ai lor s-au prezentat romanilor ca fiind „salvatori ai neamului”, pentru a se vedea acum ca au fost simpli trompetisti politici. Nu o spun eu, ci romanii (turisti sau localnici) cu care m-am intalnit in Maramures. Mesajul lor a fost acelasi: „daca in timpul guvernarii Boc tot s-a mai construit ceva in Romania, acum am ajuns o tara care are frana de mana trasa”. Si acesta este adevarul – totul s-a oprit, toate investitiile au fost blocate. Presa sa-i intrebe pe primarii PSD si PNL din Maramures ce parere au despre proiectele de investitii nefinantate sau puse in stand by pentru ca nu sunt bani. Daca vor face asta, vor realiza adevarul spuselor mele: actualul Executiv condamna Romania la subdezvoltare.

Eu, cel mai atacat ministru al Guvernului Boc, demonizata peste tot in mass media filosocialista, am ajuns acum sa fiu regretata de presedinti si vicepresedinti de consilii judetene ale USL, de primari PSD sau PNL. Maramuresul este exemplul cel mai la indemana in acest sens.

Si cum sa nu fie asa cata vreme Puterea actuala nu va reusi sa atinga nici macar 10% din cate am facut eu in acest judet. In trei ani de mandat ministerial, 150 de milioane de euro au intrat in Maramures prin implicarea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, din care peste 110 milioane de euro prin proiecte pe fonduri europene. Am reabilitat aproape 230 de kilometri de drumuri judetene si de interes local. Am introdus apa si canal in 10 localitati din judet si am demarat alte cateva zeci de astfel de proiecte. S-a reabilitat Spitalul Judetean de Urgenta „Dr. Constantin Opris” din Maramures cu peste 15 milioane de euro. S-au construit doua centre sociale in judet. S-au alocat 2 milioane de euro pentru dotarea centrelor de interventie pentru situatii de urgenta. S-au reabilitat si extins doua licee din Baia Mare, dar si unul din Targu Lapus. S-a pus in valoare patrimoniul cultural al locului prin realizarea „Circuitului bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”, un proiect de peste 4 milioane de euro. Am demarat proiectul construirii unei statiuni de schi la standarde europene in Borsa, o investitie de peste 35 de milioane de euro. La Cavnic, s-a demarat un proiect similar, in valoare de peste 17 milioane de euro, prin programul „Schi in Romania”. Am reabilitat 30 de blocuri si am construit 72 de unitati locative in judet.

Comparati cu ce se intampla acum in Romania lui Ponta&Antonescu. Ei nu sunt in stare sa aloce bani nici macar pentru conservarea lucrarilor de investitii deja demarate, ce sa mai vorbim de finalizarea lor sau inceperea unora noi. Cand dai 4 milioane de euro pentru turism pentru intreaga Romanie (atat a alocat USL prin Buget!), nu e de mirare ca infrastructura dintr-un judet ca Maramuresul nu progreseaza, ci, din contra, se degradeaza.

Sunt adevaruri care trebuie spuse. E o realitate politico-administrativa pe care PDL trebuie sa o prezinte cu mai multa convingere publicului larg. Oamenii sunt mai dispusi sa ne asculte acum decat in urma cu un an. Si presa devine mai deschisa. E foarte important pentru toti sa recuperam imagologic activitatea Guvernului Boc si sa ne mandrim cu faptul ca, spre deosebire de acesti impostori care ne conduc astazi spre ultimul loc in Europa, noi chiar am facut ceva. Se vad in urma noastra lucruri concrete, nu povesti politice indrugate la ceas de seara in talk-show-urile televiziunilor. Fac un apel catre toti colegii mei de partid, dar si catre toti cei care vad realitatea obiectiva sa faca acest minim efort de comunicare catre oameni: sa le arate aceasta diferenta uriasa intre ce a insemnat guvernarea Boc-PDL si ce inseamna sa tii tara pe loc, asa cum face USL acum.

blog.elenaudrea.ro

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole