Elevii școlii “Nicolae Bălcescu” din Baia Mare premiați în Ungaria

În perioada 17 – 19 aprilie 2014 , în localitatea Szolnok din Ungaria s-a desfășurat un concurs internațional pe teme de situații de urgență. La start s-au aliniat 10 echipaje formate din elevi de gimnaziu și liceu din Ungaria. Lor li s-a alăturat un echipaj de la Școala “Nicolae Bălcescu” din Baia Mare, invitat de organizatori să participe la această competiție, în virtutea relației de bună colaborare cu I.S.U. Maramureș.
Pe parcursul celor două zile de concurs, copiii s-au intrecut în 11 probe teoretice și practice, specifice situațiilor de urgență- de la stingerea incendiilor, intervenția la inundatii și acordarea primului ajutor până la orientare în teren și deplasare în teren mlăștinos.
După o întrecere viu disputată, echipajul Școlii “Nicolae Bălcescu” din Baia Mare s-a clasat pe un onorant loc II. Delegația băimăreană, condusă de ing. Daniel Pop, a beneficiat pe tot parcursul deplasării de sfaturile Mr. Adrian Sabou, reprezentantul I.S.U. Maramureș, care a sprijinit și pregătirea pentru competiție a echipajului.
Participarea elevilor la acest concurs a fost posibilă cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și al Primăriei municipiului Baia Mare.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole