Expoziţie de vederi din întreaga lume la Poşta nr. 1 Baia Mare

În data de 1 noiembrie 2012, ora 15:00, Clubul Rotaract TEAM Baia Mare și Asociaţia Team for Youth, în parteneriat cu C.N. Poșta Română și Oficiul Poștal nr. 1 Baia Mare, au deschis, oficial, porţile expoziţiei de vederi „Trimise din lume”, eveniment ce promovează proiectul Postcrossing.

La vernisaj au fost prezenţi pasionaţi de mijloace de comunicare tangibile, cei care îşi doresc să se reîntoarcă la modalităţi mai puţin digitale de a coresponda, precum şi postcrosseri renumiţi din judeţul Maramureş. În deschiderea expoziţiei, a fost citit discursul lui Paulo Magalhães, iniţiatorul proiectului Postcrossing, discurs trimis special pentru evenimentul din Baia Mare.

„Proiectul internațional Postcrossing are un singur scop, acela de a conecta oamenii din întreaga lume prin intermediul vederilor indiferent de locație, vârstă, sex sau credințe. Ca și bonus acest proiect își propune să aducă zâmbetul pe fețele a cât mai multor persoane din cât mai multe țări posibile. Proiectul a fost lansat în 2005, cu scopul de a conecta lumea prin intermediul vederilor, iar până în acest moment sunt înscrişi 346,155 de membri din 208 ţări. Pe parcursul celor şapte ani au fost trimise peste 14.000.000 de vederi.

În timpul celor 3 zile de expoziţie, vizitatorii vor avea ocazia să descopere cum pot face parte din acest proiect, să admire cărţi poşatale trimise spre Baia Mare din toate colţurile lumii şi să completeze caietul de impresii al evenimentului, toate acestea cu ajutorul voluntarilor Team for Youth şi Rotaract TEAM Baia Mare”, a declarat Andreea Ţundrea, preşedinte Team for Youth Association.

Din caietul de impresii, până acum:
„Vederile sunt tare frumoase… unele te fac să îţi doreşti să fii acolo. Dar mai interesante mi se par unele mesaje. Felicitări pentru vernisaj şi la cât mai multe ediţii!”

„Ideea mi se pare foarte foarte faină. Din păcate eu nu prea am obiceiul de a trimite vederi, dar imi amintesc că părinţii mei aveau un cufăr plin de vederi primite pe care le priveau cu mare plăcere din când în când. Cine ştie, poate voi strânge şi eu măcar o cutie.”

Programul de lucru al Oficiului Poștal în care expoziția va putea fi vizitată:
Joi: 15-20
Vineri: 7-20
Sâmbătă: 8-13

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole