Fără permis de conducere sau port-armă, a urcat la volan şi şi-a luat arma cu el

Un tânăr de numai 19 ani care, deşi avea permisul suspendat, a urcat la volan, a fost prins de poliţiştii suceveni ieri, în 18 iunie. Mai mult, în maşină, oamenii legii au găsit un pistol cu gaze şi un încărcător cu 6 cartuşe, fără ca acesta să deţină permis de port armă.

În jurul orei 20.00, lucrători din cadrul SPF au oprit în trafic pentru control, pe comunicaţia DN 2E, pe raza localităţii Voitinel, un autoturism cu numere de înmatriculare specifice Irlandei.
La volanul autoturismului se afla Emanuel H. de 19 ani din Vicovu de Jos, judeţul Suceava, iar în urma unui control specific s-a constatat că acesta are permisul de conducere suspendat pentru consum de alcool.
Totodată, şoferul a fost condus cu maşină cu tot la sediul Poliţiei de Frontieră, în vederea efectuării unui control amănunţit asupra maşinii, ocazie cu care a fost descoperit ascuns în locaşul destinat trusei sanitare, un pistol cu gaze, precum şi un încărcător cu 6 cartuşe, fără ca tânărul să deţină permis de port armă.

Arma şi muniţia aferentă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar Emanuel H. este cercetat acum de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul suspendat.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole