Final de carieră pentru 25 de polițiști ai IPJ Maramureș

8 ofiţeri şi 18 agenţi de poliţie şi-au luat rămas bun astăzi de la colegii lor din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş în cadrul unei manifestări festive organizată la sediul unităţii.
După mulţi ani petrecuţi alături de „familia” de la serviciu, cei 26 de poliţişti au decis să-şi dedice restul timpului familiilor de acasă, pe care le-au neglijat de multe ori din cauza muncii de poliţie ce nu are program fix şi nu suportă amânare. Fiecare dintre ei este mulţumit de ce a realizat şi îşi doreşte ca cei ce vor veni să obţină aceleaşi rezultate bune şi să ţină colectivele unite.

08 iulie 2016 a fost ultima zi de muncă pentru comisarul şef de poliţie SABOU MIRCEA-GIGEL, şeful Poliţiei Municipiului Baia Mare.
După 28 de ani de activitate desfăşurată doar în cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, unde a descifrat toate tainele muncii de poliţie şi şi-a clădit cu migală ascensiunea carierei profesionale, parcurgând în condiţii optime toate etapele, comisarul şef Sabou Mircea-Gigel a ajuns la punctul unui nou început.
Nu spune că îi este uşor să se despartă de meseria în care s-a regăsit întotdeauna şi de colectivul în care a lucrat şi pe care l-a condus atâta vreme, dar consideră că a venit timpul să se despartă de sistem. Nu însă şi de poliţişti, alături de care va fi întotdeauna şi îi va sprijini cu tot ce va putea.

Aceasta deoarece, în ultimii 17 ani în care a ocupat funcţii de conducere, a fost mereu alături de poliţiștii pe care i-a condus, alături de care a reușit să realizeze un climat optim de ordine și siguranţă publică la nivelul municipiului reședinţă de judeţ.
L-au ajutat în acest demers și cunoștinţele teoretice acumulate în urma mai multor cursuri de specializare, cunoștinţe care au fost transpuse cu profesionalism în activităţile specifice de poliţie finalizate cu rezultate foarte bune în activitatea structurii pe care a condus-o, aspecte reliefate și de calificativele foarte bune obţinute în întreaga carieră, recompensele, distincţiile și semnele onorifice acordate.
Comisarul şef de poliţie Sabou Mircea-Gigel și-a dedicat activitatea în slujba cetăţenilor, constituind un exemplu atât pentru toţi poliţiștii I.P.J. Maramureș, cât și pentru ceilalţi reprezentanţi ai instituţiilor de apărare a legii din judeţ, ai instituţiilor civile de pe raza municipiului și ai societăţii civile, alături de care a reușit creșterea gradului de siguranţă publică în municipiul Baia Mare.
Chiar dacă pleacă din sistem, el rămâne preşedinte IPA (Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Regiunea Maramureş), mandatul expirându-i în octombrie 2018. Până atunci are un obiectiv de îndeplinit. Acela de a inaugura Casa IPA de la Nistru.

Alături de şeful Poliţiei Municipiului Baia Mare, alţi 25 de poliţişti au păşit ieri în sala de şedinţă cu o misiune diferită. Nu s-au dat ordine, nu s-a discutat despre situaţia operativă ci s-a făcut un bilanţ al amintirilor şi al performanţelor.

Au predat ştafeta ofiţerii:
• comisar șef Orzac Ioan, şeful Poliţiei Oraşului Baia Sprie,
• comisar șef dr. Pașca Viorel, expert criminalist oficial în domeniul „expertiza pentru detecţia comportamentului simulat (poligraf)”
• comisar șef Bîrsoan Nicolae-Iacob, şeful Biroului Poliţie Rutieră Baia Mare
• comisar șef Săucan Nicolae-Gheorghe, comisar șef Achim Ioan, comisar șef Orădeanu Petru, comisar șef Cadar Dorina

şi agenţii de poliţie:
• agent șef principal Oros Teofil-Sorinel, agent șef principal Giurgea Ioan, agent şef principal Lemnean Gheorghe, agent șef principal Covaci Ion, agent șef principal Mureșan Vasile, agent șef principal Corui Dănuț, agent șef principal Cureu Ioan, agent șef principal Cureu Ludovic, agent șef principal Sabadîș Ion, agent șef principal Blaga Felician-Stelian, agent șef principal Pitiritean Gheorghe-Octavian, agent șef principal Szabo Zoltan, agent șef principal Demeter Ștefan, agent șef principal Ardelean Ioan-Andrei-Manuel, agent șef principal Buda Dumitru, agent șef principal Suci Ioan, agent șef principal Podea Nicolae şi agent șef Hoban Vasile-Gheorghe.
Şeful inspectoratului, chestor de poliţie dr. Viorica Marincaş, şi-a exprimat recunoştinţa pentru profesionalismul, onoarea şi demnitatea cu care toţi poliţiştii şi-au făcut datoria, le-a înmânat diplome şi plachete de merit pentru întreaga carieră, urându-le multă sănătate şi împliniri alături de familiile lor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole