Focuri de armă pentru reţinerea contrabandiştilor, la frontiera de nord a României

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, in ultimele 24 de ore peste 19.000 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de 166.900 lei, pe care mai multe persoane au încercat să le introducă ilegal în țară.
Pentru reținerea persoanelor implicate, polițiștii de frontieră au folosit, în condițiile legii, armamentul din dotare, fiind trase 4 focuri de armă în plan vertical și spre pneurile unui microbuz implicat în activitatea infracțională.

În data de 9 iulie a.c., la nivelul Sectorului PF Sarasău s-a desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.
Astfel, în jurul orei 20.45 pe raza localității Sarasău, au fost observate, în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care nu își justificau prezența în zonă.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a reținut trei bărbați și au descoperit șase colete care conțineau țigări.
Cele trei persoane precum și cantitatea de țigări a fost transportată la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 26.300 lei.
Cei trei bărbați, cetățeni români cu vârste cuprinse între 22 și 26 ani, domiciliați pe raza județului Maramureș, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

În data de 9 iulie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector au identificat în trafic un autovehicul marca Ford, despre care aveau informatii că transportă țigări de proveniență ucraineană.
Lucrătorii noștri au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control mașina, însa soferul nu a oprit si a acroșat portiera autoturismului poliției de frontieră.
Dată fiind situația, polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce și, deoarece șoferul nu s-a supus, lucrătorii noștri au tras, conform legii, patru focuri de arma în plan vertical și spre pneurile microbuzului.
Imediat s-a trecut la urmărirea microbuzului folosind semnalele acustice și luminoase, iar la scurt timp acesta a fost abandonat, șoferul fugind printre casele din apropiere.
La controlul efectuat asupra microbuzului au fost descoperite 21 de colete ce conțineau țigări.
Acestea au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 13.600 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 119.600 lei.
În prezent, se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Totodată, autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Și lucrătorii din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului au descoperit și confiscat 2.410 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 21.000 pe care mai multe persoane au încercat să le introducă ilegal în țară.
În momentul de față se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor și a documentării întregii activități infracționale. Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole