A fost identificat conducătorul autoturismului care a ars în Borşa

La începutul acestei săptămâni, mai exact luni dimineaţa puţin după ora 03.00, poliţiştii din Borşa au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că, pe strada Unirii din oraş, se află un autovehicul răsturnat care a luat foc.
La faţa locului poliţiştii au constatat că este vorba despre autoturism înmatriculat în Bulgaria iar din primele cercetări rezultau indicii că acesta ar fi fost implicat într-un accident rutier. La faţa locului nu au fost identificate victime iar incendiul a fost stins cu ajutorul pompierilor.

Pentru a stabili identitatea conducătorului auto şi împrejurările în care s-a produs incendiul, poliţiştii au demarat investigaţiile. Primul lucru pe care l-au stabilit în urma cercetărilor a fost că autoturismul era radiat temporar din circulaţie din luna aprilie, pentru lipsa asigurării obligatorii. Se contura astfel o primă infracţiune şi anume punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Poliţiştii au continuat verificările, au examinat autovehiculul şi au administrat probele descoperite, reuşind să elucideze cazul şi să probeze comiterea a nu mai puţin de patru infracţiuni.

Suspect de comiterea acestora este un tânăr în vârstă de 17 ani din Borşa. S-a constatat că tânărul, însoţit de doi prieteni, testa viteza autovehiculului pe străzile din oraş, profitând de degajarea traficului pe timp de noapte. Din păcate, lipsa de experienţă şi viteza excesivă l-au făcut să piardă controlul direcţiei de mers şi să intre în coliziune cu gardul unui imobil, după care autoturismul s-a răsturnat pe plafon.
În urma impactului s-a scurs carburant din rezervor şi autoturismul a luat foc. Speriaţi de cele întâmplate, cei trei tineri au fugit de la faţa locului. Au fost nevoiţi însă să solicite o ambulanţă deoarece unul dintre ei era rănit mai grav, însă au declarat că acesta a fost victima unei agresiuni. Şoferul deşi rănit şi el, a stat ascuns o zi, apoi s-a dus la domiciliu.

El este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole