Fotbal în sală (Baia Mare): Favoritele s-au calificat în grupele semifinale ale Cupei Minerul

Marţi a debutat prima ediţie a Cupei Minerul la fotbal în sală, competiţie ce se derulează pe parcursul a trei zile (27-29 decembrie) în Sala polivalentă „Lascăr Pană” şi la care participă 9 echipe. Dan Nistor, Sergiu Hanca, Steliano Filip, Cristian Bud, Paul Batin, Cristian Daminuţă, Gabriel Vaşvari sau Răzvan Tincu sînt vedete ediţiei inaugurale care fac spectacol pe parchetul polivalentei băimărene.

În prima zi de competiţie, sub privirile a aproximativ 1.000 de spectatori, s-au consumat meciurile din cele trei grupe (3 echipe fiecare), primele două clasate calificîndu-se mai departe. Favoritele şi-au respectat statutul şi s-au calificat mai departe, în grupele semifinale, Pick-Up şi Asco fiind surprizele primelor şase echipe.

Prima zi

• Grupa Roşie: Progresul Şomcuta Mare – Asco 0-1 (0-0). A marcat: Petrişor Leş; Asco – Xexa 2-4 (1-2). Au înscris: Radu Lauran, Casian Bere, respectiv Cristian Bud 2, Claudiu Bumba şi Ciprian Duruş; Progresul Şomcuta Mare – Xexa 0-3 (0-0). Au marcat: Cristian Bud, Andrei Cordoş şi Claudiu Bumba. Clasament: 1. Xexa – 6 p; 2. Asco – 3 p; 3. Progresul – 0 p.

• Grupa Albastră: FC Kiss – Orient 4-4 (2-1). Au înscris: Sergiu Chiorean 2, David Simion (autogol), Vlad Asăujan, respectiv Răzvan Onea 2, Răzvan Revesz, Sergiu Ciocan; Pick-Up – Orient 1-0 (0-0). A marcat: Alin Ţiplea Nechita; FC Kiss – Pick-Up 1-2 (1-2). Au înscris: Sergiu Chiorean, respectiv Vasile Pop 2. Cartonaş roşu: Sergiu Chiorean (FC Kiss). Clasament: 1. Pick-Up – 6 p; 2. FC Kiss – 1 p (5-6); 3. Orient – 1 p (4-5).

• Grupa Verde: CS Comuna Recea – FC Prietenia Old-Boys 3-0 (1-0). Au marcat: Cristian Daminuţă, Viorel Chinde şi Cristian Vasc; FC Minerul – FC Prietenia Old-Boys 4-2 (1-2). Au înscris: Sergiu Hanca, Vlad Olteanu, Paul Batin, Steliano Filip, respectiv Attila Piroska şi Alin Petrovan; FC Minerul – CS Comuna Recea 0-12 (0-5). Au marcat: Mihai Deac 2, Valer Giurgiu 2, Andrei David 2, Cristian Daminuţă 3, Viorel Chinde, Ionuţ Mureşan şi Vlăduţ Gherman. Clasament: CS Comuna Recea – 6 p; 2. FC Minerul – 3 p; 3. FC Prietenia – 0 p. Meciurile zilei au fost arbitrate de Adrian Şuta, Cristian Codrea şi Vlad Mare.

Grupele semifinale se dispută azi, grupa A fiind compusă din Pick-Up, Asco şi FC Minerul, iar în grupa B se vor lupta pentru semifinale FC Kiss, Xexa şi CS Comuna Recea.

Semifinalele şi cele două finale sînt programate pentru mâine, 29 decembrie, la Sala polivalentă „Lascăr Pană”, începînd cu ora 15.

Preţul unui bilet este de 10 lei/zi, în care este inclusă şi tombola pentru spectatori. Ultima zi a Cupei Minerul 2016 îi va avea ca arbitri pe internaţionalul Istvan Kovacs, Ovidiu Florin Mazilu şi Adrian Şuta.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole