Funcţionarii din administraţie se pregătesc de proteste

Sindicaliştii maramureşeni şi-au dat girul pentru reluarea protestelor abandonate în primăvara acestui an, mai exact cu puţin timp înainte de alegeri. Atunci au căzut la pace cu reprezentanţii Guvernului, care au promis că-i vor invita la negocieri. Timpul a trecut, s-au încheiat şi alegerile europarlamentare şi … niciun semnal din partea celor care conduc ţara. În aceste condiţii, sindicaliştii din administraţia publică au început să strângă semnături pentru declanşarea protestelor. Problemele lor sunt legate de adoptarea legii salarizării unitare a personalului bugetar, respectiv de modificarea Legii Dialogului Social.
„Săptămâna aceasta s-ar putea să fim chemaţi la dialog cu reprezentaţii Guvernului, deoarece discuţiile au fost întrerupte de mai multă vreme şi ni s-a promis că doleanţele noastre vor fi ascultate şi soluţionate. De fapt, preblemele se cunosc nu de ieri, de azi. Mai mult, sindicatele au oferit şi soluţii de-a lungul timpului. Dacă nu vom fi chemaţi la discuţii, vom proceda la organizarea unui miting de amploare la Bucureşti. Sindicaliştii din Maramureş, Bistriţa, Suceava, Botoşani au fost consultaţi şi au fost de acord să participe la miting, în cazul în care nu vom fi invitaţi la negocieri. Rămâne de văzut în ce măsură se vor mobiliza ceilalţi sindicalişti”, a afirmat Liviu Pop, preşedintele Sindicatului din Administraţie Maramureş şi vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie.
La finele acestei luni va avea loc la Bucureşti, Biroul Executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, unde se va decide dacă vor demara acţiunile de protest şi data la care vor avea loc. Liviu Pop estimează că dacă sindicaliştii vor vota „pentru”, protestele ar putea avea loc la finele acestei luni. El recunoaşte însă că de când legislaţia a fost modificată ]n favoarea patronatelor şi împotriva lucrătorilor „nu ne este uşor să organizăm proteste, să mobilizăm oamenii. Salariaţii trebuie să îşi ia cocediu pentru a participa la acţiuni de stradă. Ne-au îngrădit foarte mult drepturile şi posibilităţile de a lupta pentru ele, atunci când acestea ne sunt încălcate”.

Gabriela MARE

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole