Gânduri de 23 Februarie. Să lăsăm spinii să crească?

În fiecare an, în preajma zilei de 23 februarie, mă cuprinde o stare specială, o stare care mă obligă să mă exprim. Nu ascund că este însoţită şi de multă tristeţe. Poate şi de durere şi de neputinţă. Gândurile mele se îndreaptă iremediabil spre Băseşti, spre Marele Bărbat al românilor ardeleni, George Pop.

Îi recitesc mereu istoria şi rămân uimit când realizez ce mare caracter a putut fi. Cât spirit de sacrificiu ! Câtă putere ! Câtă inteligenţă ! Câtă dragoste pentru neamul său ! Nu pot să nu-mi exprim recunoştinţa pentru moştenirea pe care ne-a lăsat-o. Nu pot, în acelaşi timp, să nu-mi plâng durerea, pentru că am ajuns atât de ticăloşi,  încât nu facem aproape nimic pentru a-l comemora, pentru a-l cinsti cum se cuvine în toate zilele de 1 august şi de 23 februarie.
Zilele trecute am fost din nou pe la Băseşti. Întâmplarea a făcut să cunosc un tânăr. Are cam 20-25 de an. Mi-a făcut o impresie bună. Priceput în I.T. Discutând cu el despre una, despre alta, a venit vorba şi despre George Pop. Habar nu avea cine a fost şi ce-a făcut. Nu ştia nimic despre mormântul tribunului, despre teiul unirii, despre monumente. Şi locuieşte doar la câţiva metri de casa memorială. N-a vizitat-o niciodată. Sunt mulţi băseşteni în situaţia lui. Mai ales cei tineri. Ce să mai zici despre alţii ? Mi se pare dureros. Mormântul este neglijat. Teiul unirii plânge !
Poate că totuşi nu m-aş exprima, dacă  istoricul din mine m-ar lăsa în pace. Ştim cât de importante sunt învăţămintele istoriei, lecţiile istoriei. Dacă nu le cunoaştem suntem vulnerabili. Să nu uităm tapajul care s-a făcut şi se face în continuare pe tema simbolurilor secuieşti. Să nu uităm umilinţele la  care românii ardeleni au fost supuşi.     Unii îndură şi astăzi în propria lor ţară şi nimeni nu-i apără. Cum să uităm atunci de Badea George ?
Citesc în presa locală : Vineri, 22 februarie , de la ora 10, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc manifestarea „In memoriam Gheorghe Pop de Băseşti” , patronul spiritual al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş. Înainte de acest eveniment, Sala de lectură a bibliotecii va primi numele personalităţii maramureşene, ocazie cu care se va dezveli şi bustul, copie a lucrării amplasate în faţa I.S.U. Mai aflu că prin comandantul său, col. Ion Pop,  va distribui 200 de busturi ale lui Gheorghe Pop de Băseşti tuturor primăriilor din judeţ şi altor instituţii. Activităţile se vor organiza în cadrul unui parteneriat mai vechi între Biblioteca Judeţeană şi I.S.U Maramureş. Bravo Domnule Colonel Pop!  Bravo Domnule dr. Teodor Ardelean!  Sunt mândru de Domniile Voastre. Sunteţi printre  puţinii maramureşeni care îl mai păstraţi în suflet pe marele bărbat al neamului. Din păcate, sunteţi singuri, sau aproape singuri.
Mă tot întreb, şi vă provoc şi pe domniile voastre :  Ce este de făcut?  Instituţiile noastre judeţene, Prefectura, Consiliul Judeţean. Direcţia de Cultură, Muzeul Judeţean, nu au nici un fel de atribuţii pentru promovarea cultului eroilor neamului ? Cele două episcopii, nu pot impune oficierea parastaselor de pomenire în toate parohiile. Mass-media face doar bani ?  În şcoli, la lecţiile de istorie, prezentarea  personalităţii lui George Pop nu s-ar putea impune ? Măcar în şcolile din Ţara Codrului. Rămâne doar iniţiativa plină de laudă a d-lor Ion Pop şi Teodor Ardelean ?
Am încercat să fac un inventar al acţiunilor  de cinstire a „celei mai mari personalităţi istorice din această regiune” (dr. Teodor Ardelean)  în Ţara Codrului, de-a lungul timpului. La Bicaz, printre sfinţii reprezentaţi pe peretele din stânga uşii de intrare în biserică, l-am remarcat pe George Pop de Băseşti. Nu ştiu dacă ideea a aparţinut preotului Ştefan Crişan sau pictorului Valentin Muste. La Băiţa de Sub Codru, preotul Virgil Jicărean a ridicat un bust al marelui înaintaş, ca recunoştinţă pentru sprijinul acordat la ctitorirea bisericii. La Cehu Silvaniei, pe iconostasul bisericii ortodoxe, chipul lui George Pop este reprezentat pe  icoana Sfântului Gheorghe, tot ca mulţumire pentru sprijinul acordat la ridicarea lăcaşului de cult. Prin strădania prof. Aurel Lungu,fostul director, Grupul Şcolar  a primit numele marelui patriot, iar în parcul din faţa clădirii şi pe hol îi întâlneşti busturile. Din când în când acolo se organizează manifestări comemorative, sesiuni de comunicări ştiinţifice. La Ulmeni, inimoasa profesoară Aurora Puşcaş, sânge din sângele lui George Pop,  (Vezi : Traian Rus, Urmaşii lui George Pop de Băseşti) a avut iniţiativa înfiinţării lanţului de licee care poartă numele strămoşului domniei sale. La Băseşti, primarul Ioan Călăuz, a avut multe iniţiative lăudabile, dar am mereu impresia că este singur. Nici preoţii, nici şcoala, nimeni nu se implică măcar în întreţinerea moştenirii lui George Pop. Casa memorială mai are mult până să dobândească ţinuta care se impune. Mormântul este mereu neîngrijit. Teiul unirii trebuie toaletat. Nici monumentul din curtea şcolii nu arată corespunzător.  Trebuie eforturi şi soluţii concertate pentru ca această „Mică Romă” de la poalele Codrului să devină o Mecca a românilor, aşa cum aş dori eu. Inventarul meu, poate incomplet, este mult prea sărac.
Drumurile la Băseşti mă întristează de fiecare dată. M-a alinat puţin prietenul Vasile Lechinţan, prestigiosul istoric clujean, care la lamentările mele privind starea deplorabilă a Panteonului de la Băseşti a replicat :
„Stimate domnule profesor Traian Rus,
Am fost emoţionat să văd mormântul lui Badea George. N-am fost niciodată acolo, în acel spaţiu al Sălajului de eroi. Aţi atins o coardă extrem de sensibilă a sufletului meu şi vă mulţumesc că m-aţi conştientizat că există această comoară a existenţei noastre naţionale. Deci n-au murit de tot marii bărbaţi din Transilvania epocii noastre glorioase, patriotice şi iubitoare de neam. Ei doar se odihnesc undeva, pe pământ transilvan. Şi trebuie să ne reculegem din când în când la mormântul lor, pentru a comunica în tăcere cu spiritul lor, care ne-a dat existenţa demnă şi ridicarea din pulberea în care ne-au ţinut asupritorii prin veacuri.
Pentru mine poate că este mai bine că acolo cresc spini şi ciulini, pentru că altfel nu aflam de această comoară. Dar, dacă aşa stă situaţia, în paragină, să ţineţi departe această comoară de florile nesincere ale politicianismului. Mai bine lăsaţi spinii Sălajului cel vechi să crească acolo, până se vor ridica nişte suflete pure de tineri patrioţi români din Sălaj, Tulcea, din Bălţi, din Vârşeţ, din S.U.A., de oriunde sunt astfel de români, care-şi vor asuma ca o datorie de onoare să menţină această comoară într-un respect sincer al întregii românităţi, oriunde s-or afla.
Lăsaţi spinii să crească, pentru că se vor ridica,  azi, mâine, poimâine, astfel de români, pe care sufletul lor curat nu-i va lăsa să trăiască în astfel de nesimţire.
Lăsaţi spinii să crească, până când societatea îşi va reveni după ani de nesimţire în comunism din partea unei dictaturi ruşinoase, până când societăţile culturale, inclusiv Societatea Cultul Eroilor, vor fi cu adevărat societăţi responsabile,  şi nu însăilătoare şi festiviste, care nu sunt decât nişte surogate de societăţi.
Lăsaţi spinii să crească până când guvernanţii vor înţelege că aceste societăţi sunt şi trebuie să fie respiraţia democraţiei şi atunci trebuie să li se dea demnitate şi sprijin financiar şi logistic.
Lăsaţi spinii să crească până când românul îşi va da seama că nu trebuie să aştepte cu o mână întinsă de la stat, sau de la străini, ca să îndrepte răul pe care-l vede, ci, el, românul simplu, are puterea de a îndrepta societatea şi că nu-i bine să se lege el însuşi în lanţuri.
Măcar ştiu că în Sălajul de eroi naţionali, în Sălajul cel iubit de mine, cresc deocamdată spinii nerecunoştinţei noastre. Măcar ştim de unde să pornim, mai bine zis să repornim.
Lăsaţi spinii să crească, domnule profesor Traian Rus. Vă mulţumesc că mi-aţi dat prilejul să mă reculeg în faţa unui mormânt spre care s-au îndreptat în 1919, la moartea lui Badea George, toată durerea şi dragostea unei generaţii mari, făuritoare a Marii Uniri,
Cu deosebită stimă, Vasile Lechinţan”
Ce ziceţi domnule colonel Ion Pop ?  Ce ziceţi domnule director Teodor Ardelean ? Chiar aşa ?  Să stăm şi să aşteptăm să ne năpădească cu totul spinii şi mărăcinii. M-aş bucura să veniţi aici, în Ţara Codrului şi să  vedem ce putem face. Poate mai defrişăm împreună din spinii nerecunoştinţei. Noi ne-am suflecat mâinile. Ne-am constituit într-o societate  culturală. Am botezat-o „Bodava”, după numele antic al cetăţăţii- capitală a acestei părţi de plai. Vă aştept cu drag.

prof Traian Rus, vicepreşedinte A.C. Bodava

ArticoleRecomandate

Lasă un comentariu

Recomandari din RubricaEditoriale