Green paper: Întâlnire pe tema turismului rural la Săpânţa

În perioada 16 – 17 august 2012, Unitatea de Sprijin a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală (USR) organizează la Săpânţa, judeţul Maramureş, o întâlnire a experților în dezvoltarea rurală, având ca temă promovarea și valorificarea patrimoniului cultural şi natural, incluziv turismul rural.

Vineri, 17 august, începând cu ora 14.30 va avea loc o conferinţă de presă, la care vor participa membri din Grupul de Lucru Tematic condus de domnul Virgil Nițulescu directorul Muzeului Naţional al Țăranului Român și Peter Hurley, director de promovare USR. În cadrul conferinţei vor fi prezentate concluziile experților privind strategia de dezvoltare durabilă a satului românesc.

Evenimentul este parte a procesului de consultare pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale l-a lansat în vederea elaborării unei strategii pentru dezvoltarea durabilă a satului românesc.

Scopul acestei întâlniri este elaborarea unui document simplu, numit „Green Paper”, care va argumenta nevoia existenţei unei strategii interinstituţionale pentru satul românesc. Documentul va fi un punct important de susţinere a procesului de pregătire şi implementare a Cadrului Strategic de Dezvoltare a României 2014 – 2020. Green Paper va identifica priorităţile privind investiţiile în dezvoltarea durabilă a satului românesc pentru perioada de planificare financiară 2014-2020. Totodată, vor fi identificate instituţiile publice şi actorii din societatea civilă care pot fi vectori ai dezvoltării zonei rurale.

Aceasta este a treia reuniune a Grupului de Lucru Tematic 1 ”Promovarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural, inclusiv turismul rural”. Concluziile acestor întruniri vor face obiectul unei publicaţii cu tema promovarea și valorificarea patrimoniului cultural şi natural, incluziv turismul rural, care va fi lansată în septembrie.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole