Hoț arestat la Sărbătoarea Castanelor

Poliţiştii băimăreni, prezenţi la Castane 2018, au prins şi reţinut un bărbat bănuit de comiterea unui furt, imediat după sesizarea faptei.
Furtul s-a comis sâmbătă seara, în zona Sălii Sporturilor din municipiu. Cercetările poliţiştilor au relevat că un băimărean de 36 de ani a profitat de neatenţia unui tânăr din comuna Fărcaşa şi i-a sustras portmoneul în care avea bani şi documente personale.
În baza probatoriului administrat poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore. Prejudiciul, în valoarea de aproximativ 1 500 de lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Băimăreanul a fost prezentat Judecătoriei Baia Mare, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole