„Înşelăciunea sună iar la telefon”: 55 de maramureșeni au fost înșelați de la începutul anului

Campania de prevenire a înşelăciunilor demarată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş este în plină desfăşurare. Poliţiştii de prevenire împreună cu cei de proximitate desfăşoară în continuare activităţi de informare a cetăţenilor cu privire la principalele metode de operare ale infractorilor şi a modalităţilor de prevenire.

De la începutul anului 2013 până în prezent, 55 de persoane au reclamat la poliţie faptul că au fost înşelate de escroci prin diverse metode:

Prin metoda „declinării de calităţi oficiale” au fost înşelate în acest an 25 persoane. În şapte cazuri escrocii s-au recomandat a fi reprezentanţi ai unor instituţii şi au solicitat sume între 49 şi 850 de lei pentru prestarea de diverse servicii (verificarea instalaţiei de gaz, apă, deratizare, servicii juridice etc.)

În alte cazuri escrocii s-au recomandat a fi reprezentanţii unor instituţii ale României în străinătate sau avocaţi şi au solicitat diverse sume de bani pentru a scăpa de la închisoare o rudenie care a provocat un accident rutier în străinătate. Metoda este cunoscută generic sub denumirea „Accidentul” şi este una din cele mai mediatizate metode de operare deoarece infractorii acţionează la nivel naţional. În judeţul Maramureş de la începutul acestui 8 persoane au reclamat faptul că au fost păgubite astfel cu sume cuprinse între 400 de lei şi 4.500 de euro. Îmbucurător este faptul că în ultima perioadă au fost sesizate trei cazuri în care înşelăciunea nu s-a materializat pentru că oamenii au dat dovadă de vigilenţă şi nu au dat curs solicitărilor primite prin telefon. De asemenea ei şi-au contactat rudele aflate în străinătate şi au aflat de la acestea că nu au fost implicate în vreun accident. În aceste cazuri poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la înşelăciune.

Tot falşi reprezentanţi, de data aceasta ai unor societăţi de telefonie fixă sau mobilă, au apelat telefonic victimele anunţându-le că sunt fericitele câştigătoare ale unor premii substanţiale. Astfel zece persoane au fost determinate să vireze diverse sume de bani sau să achiziţioneze cartele de reîncărcare pentru telefoanele mobile, în beneficiul escrocilor.
Un procent semnificativ de fapte s-au comis prin intermediul internetului, părţile vătămate primind produse fără valoare în locul celor comandate online (şapte cazuri).

Alte înşelăciuni au fost reclamate de cei care au efectuat schimburi valutare neautorizate, persoane care au dorit să achiziţioneze combustibil (motorină) sub preţul pieţei, angajaţi cărora li s-a solicitat să schimbe diferite bancnote, sau persoane care au cumpărat autoturisme furate.

În trei cazuri victimele au fost abordate pe stradă de persoane de sex feminin, de obicei de etnie rromă, care sub pretextul ghicirii viitorului, le-au deposedat prin înşelăciune de bijuterii sau diverse sume de bani.

Cele mai multe sesizări au fost făcute în lunile mai – 16 sesizări şi ianuarie – 12 sesizări.

„Înşelăciunea sună iar la telefon”. Recomandări preventive:

• Chiar dacă persoana care sună la telefon se recomandă ca având calităţi oficiale, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune.
• În cazul în care vi se aduce la cunoştinţă vreun accident produs în străinătate, în nici un caz nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, sperând astfel că îi veţi ajuta pe cei dragi – riscaţi să cădeţi în plasa întinsă de infractorul care a profitat abil de naivitatea şi lipsa dumneavoastră de informare.
• Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier.
• Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească şi să afle detalii despre familie sau vecini. Nu le furnizaţi necunoscuţilor informaţii despre membrii familiei sau despre vecini.
• Manifestaţi prudenţă atunci când vi se aduce la cunoştinţă că aţi câştigat un premiu la un concurs la care nu aţi participat. Simpla utilizare a unui furnizor de servicii (de telefonie, cablu TV etc.) nu presupune înscrierea automată la un concurs, fără consimţământul abonatului obţinut în prealabil. Este cât se poate de clar că, dacă nu v-aţi înscris la un concurs, în nici un caz nu puteţi fi desemnat câştigător.
• Nu achitaţi niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii. Plata impozitelor sau a altor taxe se realizează după încasarea premiilor.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole