Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș: Pierderea unui camarad (lt. col. Hossu Romi)

Luni dimineaţa, 29 februarie a.c., o zi însemnată o dată la patru ani, ne pregăteam cu toţii de o nouă săptămână de muncă. După regulament, cadrele erau adunate pe platoul unităţii pentru intonarea imnului şi ridicarea drapelului pe catargul unităţii. În aşteptarea şefului unităţii, se ordonă de către primul adjunct al inspectorului şef, o prezenţă rapidă. Ne uitam printre noi să vedem cine lipseşte. O voce a unui coleg se aude parcă murmurând:” Romi! Unde e Romi?” Toţi din plutonul ofiţerilor au ridicat nedumiriţi din umeri. Cine ştie! Poate întârzie, poate a păţit ceva, de ce nu a anunţat superiorii, el care la ora 7.30 în fiecare zi era prezent în birou pregătindu-se de muncă. Se ridică drapelul, apoi, după procedură, se raportează absenţa, şefului unităţii.
Am primit mai târziu, vestea fatidică a morţii lui subite, prin care Dumnezeu L-a răpit dintre noi la doar 47 de ani.
Aşa ceva este de necrezut, când vezi că într-o clipă prezentul, se transformă în trecut şi verbul ” a fi ” devine ” a fost”. Ne rămâne în minte imaginea lui de bonom ,devotat prin tot ceea ce făcea. Desigur, Dumnezeu L-a luat să-l facă oşteanul Său, a răspuns ”prezent” în Ceruri, pentru că a iubit dreptatea şi adevărul. A fost omul care a luptat pentru apărarea valorilor şi bunurilor publice sau private. A fost perfect conştient de sarcina pe care a primit-o, sau pe care şi-a asumat-o, la angajare în Jandarmeria Română, pentru că aici, nu sunt oameni răi, nu sunt oameni perfizi, ei, jandarmii, sunt într-o luptă continuă cu ei înşişi.
Trupul neînsufleţit va fi înhumat joi, 03 martie a.c., la cimitirul din localitatea Mesteacăn conform regulamentelor militare.
Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească Romi, dragul nostru camarad de arme şi vrem ca acum în Marea Trecere, purtat de rugăciunile noastre, să-ţi punem la suflet versurile poetului:
„La stele mă voi duce şi le voi povesti
c-am fost jandarm în viaţă c-aş vrea a mai trăi
să mă întorc la tine să stau iar în onor
să fiu iar cu colegii să nu fiu trecător
atât de dragă-mi eşti tu JANDARMERIE
aş vrea alt început acuma să mai fie
s-o iau din loc acuma să spun că sunt jandarm
să mai aud comenzi
,,Pluton, pe umăr arm’!”
( Inimă de jandarm,din volumul Încercări desculţe, autor plt. adj. Vasile Bele)

Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole