„Jandarmii alături de Emanuel”, meci caritabil de fotbal, organizat de IJJ Maramureș

Campania umanitară „Jandarmii alături de Emanuel” a fost demarată la începutul lunii martie a.c., din iniţiativa personalului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.
Această acţiune se încadrează în şirul manifestărilor dedicate aniversării a 167 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Scopul acţiunii l-a reprezentat creşterea încrederii societăţii civile în instituţia jandarmeriei, apropierea şi deschiderea faţă de cetăţeni, sprijinirea unor cazuri deosebite. Cazul susţinut este cel al unui băiat de 14 ani, Emanuel din Baia Mare, un pasionat de sport, cu rezultate foarte bune la învăţătură, care mai are nevoie de încă o intervenţie chirurgicală pentru alinierea mandibulei şi refacerea pavilionului la urechea stângă.
În acest sens, au fost puse bazele manifestărilor propuse, totul culminând cu desfăşurarea în ziua de marţi, 28 martie a.c., de la orele 15.00, la Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare, a meciului caritabil de fotbal în sală, între reprezentativa jandarmilor şi o reprezentativă a personalităţilor şi gloriilor sportului judeţului Maramureş.

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole