Jandarmii montani din Cavnic vizitaţi de copiii de la Steaua

Duminică și luni, jandarmii din cadrul Postului Montan Cavnic, au desfăşurat activităţi de prevenire privind riscurile la care pot fi expuşi pe timpul deplasării în zonele montane cei 30 de copii, cu vârste cuprinse între 11 si 14 ani, aflaţi într-o tabără organizată în Munţii Maramureşului. Copiii fac parte din lotul de juniori al echipei de polo Steaua Bucureşti şi vor petrece o săptămână în zona de responsabilitate a Postului Montan de Jandarmi Cavnic.

În cadrul activităţilor, elevilor le-au fost prezentate misiunile şi atribuţiile pe care jandarmii le îndeplinesc, tehnica şi materialele din dotare pe care le-au şi putut proba pe timpul vizitei, tehnici pentru construirea unui adăpost, tehnici de aprindere a focului în zone sigure şi acordarea de prim ajutor în cazul fracturilor şi hemoragiilor.

Totodată le-a fost prezentată şi zona de competenţă a postului, cu traseele turistice adiacente, precum şi regulile care trebuie respectate pe timpul deplasării în zonele montane, pericolele care pot să apară pe timpul deplasărilor, iar în eventualitatea rătăcirilor sau a producerii unui accident, copii au fost sfătuiţi să apeleze cu încredere direct la jandarmii montani şi salvamontişti sau prin Serviciul de Urgenţă 112.

Cei mici au fost interesaţi în deosebi de echipamentul şi tehnica specifică în domeniul montan, o atracţie deosebită s-a manifestat pentru construirea adăposturilor improvizate dar şi pentru echipamentul folosit la căţărări.

foto: ijjmm

 

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole