Lunea Artelor la Teatrul Municipal Baia Mare: Expoziția de pictură „Conversații cu albastru” a artistei plastice Daniela Nedelea Reviewed by CD on . Teatrul Municipal Baia Mare vă invită, în data de 22 iunie, de la ora 19, la o nouă ediție a Lunii Artelor, care vă propune vernisajul expoziției de pictură „Co Teatrul Municipal Baia Mare vă invită, în data de 22 iunie, de la ora 19, la o nouă ediție a Lunii Artelor, care vă propune vernisajul expoziției de pictură „Co Rating: 0
Ești aici: Acasă » Articole Recomandate»Lunea Artelor la Teatrul Municipal Baia Mare: Expoziția de pictură „Conversații cu albastru” a artistei plastice Daniela Nedelea

Lunea Artelor la Teatrul Municipal Baia Mare: Expoziția de pictură „Conversații cu albastru” a artistei plastice Daniela Nedelea

Lunea Artelor la Teatrul Municipal Baia Mare: Expoziția de pictură „Conversații cu albastru” a artistei plastice Daniela Nedelea

Teatrul Municipal Baia Mare vă invită, în data de 22 iunie, de la ora 19, la o nouă ediție a Lunii Artelor, care vă propune vernisajul expoziției de pictură „Conversații cu albastru” a artistei plastice Daniela Nedelea. Expoziția va avea loc în foaierul Teatrului Municipal, iar intrarea va fi liberă. Vor prezenta lucrările și pe protagonistă sculptorul Aurel Cucu, șeful Secției Păpuși a Teatrului Municipal, și actorul Andrei Dinu.
„Dacă pentru Picasso albastrul semnifica o perioadă tristă, pentru mine nu are această semnificație; pentru mine înseamnă amintire, înseamnă marea (în special Mediterana). Albastrul înseamnă creativitate, liniște. Am folosit diverse nuanțe de albastru: albastrul din sufletul meu. Unora le plac alte culori: roșu, verde, negru. Pentru mine există albastru de vară, albastru de iarnă… Eu voi fi mereu o pictoriță de albastru. Albastrul se va regăsi în cele mai multe lucrări ale mele. Mi-a plăcut să îmbin mai multe tehnici care de regulă nu se îmbină: uleiul, acrylic, creionul. Cred că arată destul de interesant, deoarece aceste stranii combinații dau un aspect original lucrărilor. În ultimul an însă am pictat mai mult cu şpaclul, picturile rezultate fiind “cărnoase” iar eu nu regret vopseaua folosită și sper ca lucrările mele sa vă placă, pentru că sunt pline de energie. Cred că această energie se transmite privitorului. Par o evadare într-o lume optimistă”, mărturisește artista.
Daniela Nedelea este cadru didactic și membră a Asociației Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic”. Născută într-o familie de evrei dintr-un mic oraș din Moldova (Odobeşti), pictează de când se știe, dar evoluția ei artistică începe la grădiniță (când a obținut un premiu sub formă de fluture albastru) și se termină (ca pregătire) odată cu absolvirea Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” București. A urmat cursurile Universității Tehnice Cluj-Napoca, într-un vādit contrast cu aptitudinile ei artistice. Este căsătoritā cu un maramureșean, motiv pentru care a ales să locuiască în Ardeal. Este profesoară la Liceul de Arte din Baia Mare și la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, unde predă informatică. „Timpul a fost în favoarea mea, căci nu mi-a știrbit și alterat pofta de cunoaștere și de pictat, pentru că în afară de orele de informatică am avut ore de desen, arta vestimentației, educație tehnologică, unde am putut să îmi pun în valoare talentul, imaginația, creativitatea și mai ales să îi învăț asta și pe elevii mei. Însă de pictat tablouri care să fie expuse și dorite de alții s-a întâmplat după moartea mamei. Fără pictură nu cred că rezistam. A fost ca un fel de terapie care m-a ajutat să umplu golul din suflet lăsat de plecarea ei. Tot timpul am sentimentul că ea mă ajută și mă protejează de undeva din altă dimensiune”. Pentru că dorea ca pictura să fie mai mult decât un hobby a făcut mai multe cālātorii de documentare, în Italia (Roma), Spania (Malaga – orașul lui Picasso, Barcelona), Viena, Praga, Paris, colonia de pictori Saint-Paul-de-Vence, Portugalia, Amsterdam, Geneva, Copenhaga. A îndrăznit mai mult și, prin intermediul pictoriței elvețiene Katharina Seiterle, dar și în urma selecțiilor a ajuns să facă parte din tabere de creație internaționale în Franța (Corsica – pictură pe mătase), Italia (Sardinia) etc. Perioadele petrecute în taberele de pictură au marcat-o profund în activitatea artistică, rezultatul acestora fiind expoziția «Conversații cu albastru». Expoziția a fost prezentată și la Cluj-Napoca, la Librăria Diverta, unde a fost deschisă în perioada 19 martie – 9 aprilie.
Evenimentul va fi precedat, de la ora 18,30, de spectacolul „Bine ai venit, vacanţă”. „Mini balerinele” de 3-6 ani şi „balerinele profesioniste” de 7-12 ani, împreună cu luptătorii de arte marţiale (kung-fu) şi urmaşii lui Salman Khan transformaţi în dansatori de stradă ai Clubului „La C.C.C. Pentru Copilul Tău” vă vor încânta privirea şi inima.

Comentează

© 2013 TRANSILVANIA TV Network Mixed By Fabrik

Sus