Maramureș: PNL se pregăteşte să participe separat la alegeri

Partidul Naţional Liberal se pregăteşte să participe separat la alegeri. În cadrul şedinţei Biroului Politic Naţional din data de 9 ianuarie au fost anunţate măsuri de natură organizatorică şi o serie de elemente de calendar pentru pregătirea, ca partid distinct, a alegerilor europarlamentare, ceea ce şi Partidul Social Democrat a făcut.

„Abordările decise în urmă cu câteva luni, acelea ca Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat să meargă pe liste separate la alegerile europarlamentare, rămân actuale. Cu toate acestea, în judeţul Maramureş, Uniunea Social Liberală va funcţiona în continuare. Dar fiecare partid se pregăteşte acum să participe separat la alegerile europene din luna mai. Nu exclud faptul că, în viitor, ar putea să reapară în cursul discuţiilor, propunerea candidaturilor comune. Dacă va fi aşa, o vom discuta. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, nu se opune discutării niciunei formule, dar continuă să creadă că noi trebuie să avem maturitatea de a participa la alegerile europarlamentare pe liste separate, menţinând USL-ul şi totodată obiectivele comune ale alianţei. Asta deoarece avem obligaţia de a rezolva problemele comunităţii şi de a duce la îndeplinire proiectele deja demarate la nivelul judeţului, pentru a dovedi că respectăm mandatul primit de la maramureşenii noştri”, declară preşedintele Partidului Naţional Liberal Maramureş, Ovidiu Nemeş.

În perioada 1-2 februarie, la Sinaia va avea loc Delegaţia Permanentă a partidului. Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, desemnat coordonator organizatoric al campaniei PNL pentru europarlamentare , secretarul general Eduard Hellvig şi trezorierul partidului, Rareş Mănescu, vor prezenta în cadrul şedinţei un proiect, o echipă şi un calendar pentru pregătirea alegerilor europarlamentare.

Ovidiu Nemeş, preşedinte PNL Maramureş

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole