Maramureş: Elicopterul militar pentru stingerea incendiilor a intrat in acţiune

Un elicopter militar din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor a aterizat în jurul prânzului pe Aeroportul Internaţional Baia Mare.

Acesta va fi folosit pentru acţiunile de intervenţie ale pompierilor maramureşeni în scopul lichidării incendiilor declanşate pe Valea Chiuzbăii (Munţii Gutâi) şi Valea Şerpoaia (comuna Suciu de Sus).

„Acţiunea de stingere a incendiilor, cu sprijinul elicopterului, a fost coordonată aerian de inspectorul ISU Maramureş, colonel şef Ion Pop şi maiorul Ioan Ioniţă Sârb, prim adjunct al Inspectorului şef, iar la sol de comandanţii echipajelor de pompieri, care au fost sprijiniţi de personal silvic şi membrii ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.

Acţiunea echipelor de intervenţie de la sol a fost îngreunată de terenul greu accesibil şi accidentat, dar şi de pantele abrupte care nu au permis deplasarea autospecialelor la locul producerii incendiilor.

Elicopterul militar din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a fost alimentat cu apă din acumularea Strâmtori-Firiza. Acesta a survolat zona montană a Văii Chiuzbăii şi a deversat o cantitate de 9000 litri de apă pe suprafaţa de teren delimitată a incendiului.

Mai apoi elicopterul a zburat spre Valea Şerpoaia, unde incendiul a fost întreţinut şi de trunchiuri de copaci uscaţi. A fost împrăştiată o cantitate de 3000 litri de apă, provenită tot din alimentarea Strâmtori-Firiza. Lăsarea întunericului a obligat echipajul să aterizeze pe pista aeroportului băimărean fără a mai putea continua acţiunea de intervenţie şi de stingere a incendiului”, a declarat Sandu Pocol, prefectul judeţului Maramureş.

La această oră, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Baia Mare monitorizează situaţia incendiului de pe Valea Chiuzbăii şi evaluează situaţia lichidării acestuia, având în vedere că întunericul permite o vizibilitate mult mai bună a focului sau a jarului, decât cea din timpul zilei. Şi pe Valea Serpoaia situaţia este monitorizată de către pompierii militari, urmând ca mâine dimineaţă să fie reluată acţiunea de lichidare a incendiului cu ajutorul elicopterului din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.

Rareş Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole