Racire accentuata a vremii in Maramures si intensificari ale vantului

Frig in Maramures prognozat pentru perioada imediat urmatoare. Instituţia Prefectului judetului Maramures a primit de la Centrul Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o informare meteorologică care vizează pentru judetul nostru răcirea accentuată a vremii şi intensificări de vânt mai ales în zona montană.

Oficialii Prefecturii au mai aratat ca avertizarea primita este valabilă în intervalul 15 octombrie, ora 06.00 – 17 octombrie, ora 12.00: „În adresă se menţionează că, în această perioadă, vremea se va răci accentuat, iar valorile termice vor fi cu 6-8 grade Celsius mai scăzute decât cele climatologice ale perioadei. Vântul va prezenta intensificări temporare îndeosebi în zona montană În cursul zilei de sâmbătă voe cădea precipitaţii sub formă de ploaie, care izolat, spre seară, se pot transforma în lapoviţă şi ninsoare. La munte va ninge. Temperaturile maxime vor atinge valori cuprinse între 7-11 grade Celsius, iar cele minime între -6 grade Celsius şi -1 grad Celsius”.

„Subprefectul Gyongyike Bondi, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie. De asemenea, şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş au fost înştiinţaţi de prognoza meteorologică.

Având în vedere prognoza meteorologică pentru zona montană, ninsoare şi intensificări ale vântului, solicităm turiştilor care doresc să se aventureze pe trasee montane să renunţe la parcurgerea unor trasee dificile sau necunoscute pentru a nu fi puşi în situaţia de a fi expuşi unor pericole care să le pună în primejdie viaţa, iar dacă totuşi se deplasează pe munte este indicat să îşi anunţe prezenţa în zonă jandarmilor montani şi salvamontiştilor.

O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone. Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiţi să nu-şi parcheze maşinile sub copacii izolaţi sau în apropierea unor arbori care se pot fi prăbuşiţi de rafalele de vânt şi produce daune acestora.

Aceeaşi sugestie este de a nu lăsa autoturismele nesupravegheate în apropierea stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule. În cazul afectării de vântul puternic al unor stâlpi de la reţele de iluminat public sau ruperii unor cabluri electrice, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu atingă aceşti stâlpi sau firele căzute la pământ. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul naţional unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor probleme generate de intensificările de vânt”, au anuntat oficialii Prefecturii Maramures.

Conducătorii autovehiculelor care vor străbate pasurile montane trebuie să ţină cont de temperaturile scăzute şi de ninsoare, să circule preventiv, să îşi adapteze viteza la condiţiile meteorologice şi cele de pe carosabil, respectiv de aderenţă şi să păstreze o distanţă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic, pentru a evita accidentele rutiere sau tamponările în cazul derapării autovehicului, mai ales că nu toţi posesorii şi-au echipat cu anvelope de iarnă.

Dacă şoferii întâmpină probleme în trafic, datorită condiţiilor meteorogice nefavorabile (zăpadă, polei pe drumurile publice, etc) este bine să le anunţe prin sistemul naţional unic de apeluri de urgenţă 112, pentru ca cei care asigură întreţinerea şi viabilitatea sectoarelor de drumuri naţionale şi judeţene să ia măsurile care se impun şi să asigure desfăşurarea traficului rutier, sprijiniţi de agenţi de poliţie rutieră, în siguranţă.

În zonele joase se va semnala ceaţa,iar şoferii trebuie folosite luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate de ceaţă. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie.

Subprefectul de Maramureş a solicitat drumarilor maramureşeni să fie pregătiţi de intervenţie, dacă situaţia o va impune, în sprijinul conducătorilor auto care se confruntă cu probleme în trafic, urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Rares Bogdan

Recomandari

Lasă un comentariu

Alte Articole